In articol:
Klaus Iohannis reprezintă România din anul 2014. Mulți dintre români îl asociază pe Iohannis cu perioada liceului. De la primul lui mandat, au apărut întrebări legate de ce fel de profesor a fost șeful statului.
Tipul de profesor care era Klaus Iohannis
Andreea Fușle este una dintre fostele eleve ale politicianului. Ea a declarat că părea foarte dur, însă la clasă nu era chiar așa, însă punea accent pe seriozitate.
„Era un om sobru, autoritar, dar nu deborda de duritate, aşa cum ar putea părea. Ne mai scotea afară de la ore dacă făceam gălăgie, dar limbajul era mai mult ca o invitație, decât ca un reproş. Nu s-a enervat niciodată pe noi, deşi nu toți eram buni la Fizică. Era foarte corect. Nu umfla notele, dar nici nu te pedepsea inutil.
Tinerii care nu l-au avut ca profesor pe Iohannis tot și-l amintesc. Ei spun că avea o statură impunătoare, dar saluta pe toată lumea.
Citește si: Klaus Iohannis, vizită în Ucraina
„Eu nu l-am avut profesor, dar învăţam la clasa paralelă şi îl vedeam tot timpul. Era un băiat tânăr, înalt, blond şi cam slăbuţ, care saluta politicos pe toată lumea. Eu l-am prins când eram elevă în clasa a V-a”, îşi aduce aminte Rodica Robu.
Iohannis a fost pasionat de învățătură, motiv pentru care a ajuns profesor. O fostă colegă de clasă a președintelui a dezvăluit că acesta era printre cei mai buni din clasă. Nu primul, căci prefera să învețe la materiile care îi plăceau.
Mai impresionant este faptul că acesta obișnuia să ajute copiii din clasele mai mici.
„Era unul dintre cei mai buni din clasă, dar nu primul la medii. Avea în faţa lui câteva fete pe care nu le putea depăşi pentru că învățau şi la nişte materii care pe el nu-l atrăgeau. A fost tot timpul cam al patrulea. Cel mai mult m-a impresionat că stătea după cursuri să dea meditații gratis copiilor din clasele mai mici, lucru pe care azi nu-l mai face nimeni”, spune Carmen-Reich Sander, fostă colegă de clasă cu Iohannis, în prezent profesor de matematică la Brukenthal.
Citește si: Ce spune Klaus Iohannis despre decizia Guvernului de a compensa cu 50 de bani prețul combustibilului