Sebastian Celea, petrecere în Orașul Milionarilor

Sebastian Celea a petrecut în Monaco, un oraș care îi este deja de câțiva ani o a doua casă. De el se leagă începuturile sale în antreprenoriat și investiții, dar și momentele speciale, petrecute în compania celor dragi. Tot alături de ei și-a celebrat, pe 3 februarie, și ziua de naștere, în cadrul celebrului restaurant Buddha-Bar, un loc ales și de artiști internaționali pentru evenimente private.

La ceas aniversar, Sebastian Celea, care a reușit să obțină de-a lungul timpului performanțe financiare remarcabile, a dezvăluit cele două atribute care l-au condus unde este astăzi.

Citește și: Proiect inedit cu și despre copii

"Cred că secretul succesului meu constă în perseverența și pasiunea pentru ceea ce fac! Îmi place să fiu ancorat în business, o lume mereu în schimbare, să cunosc cele mai noi tendințe și să iau întotdeauna decizii strategice, aplicate contextului actual."

În prezent, românul este unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul financiar, reușitele recente propulsându-l la nivel internațional. Sebastian Celea este unul dintre puținii conaționali care au fost menționați, în repetate rânduri, de celebra agenție de știri americană Bloomberg, grație succeselor antreprenoriale.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Compania românului, cifră de afaceri spectaculoasă, datorată parteneriatului recent

Chiar și în vremurile incerte pe care le traversăm, Sebastian Celea a reușit nu doar să își mențină compania pe linia de plutire, ci chiar să o propulseze! CEO al societății de brokeraj Capital Finance Limited, românul a semnat la începutul lui 2023 un parteneriat cu celebra Rota Capital, o companie de investiții cu o reputație solidă în industria financiară, parte a Rota International Holding.

Mutarea a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a Capital Finance Limited, care de la 10 milioane de lire sterline în 2021, a ajuns la 15 milioane de lire sterline, în 2022. La momentul prezentării raportului financiar, antreprenorul român declara:

Citește și: Prețurile alimentelor cresc în România, în timp ce în alte țări scad. Explicația oferită de specialiști

"De la început și până în prezent, prin intermediul echipei de experți dedicați, am reușit să oferim clienților servicii financiare inteligente, de peste 100 de milioane de euro. Sunt foarte mândru de performanța financiară și de contribuția pe care o aducem așadar la dezvoltarea industriei de profil."

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pe de altă parte, prin parteneriatul strategic, Sebastian Celea oferă companiei Rota Capital o extindere a serviciilor de brokeraj. Obiectivul principal al acestui pas important rămâne, potrivit omului de afaceri, creșterea calității serviciilor și a competitivității pe piețele prezente, din partea ambelor companii.

Citește și: VIDEO. Iată comunele din România care devin orașe. Tot mai mulți tineri se mută aici


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si