In articol:
- Cei ce trec granița trăiesc constant cu teamă
- Este și povestea unei tinere studente la medicină
- O nouă zi, o nouă provocare pentru aceste suflete
- Femeile trec granița în lacrimi
Ne îndreptăm,în creierul nopții, spre vama Siret. De-a lungul șoselei e plin de mașini.
Cei ce trec granița trăiesc constant cu teamă
„Vă spun drept nu am dormit o noapte... cu grija în spate am stat în continuu!”, a spus o femeie.
Citeste si: Ucraina le promite bani militarilor ruși care se predau. Ce se știe despre primul schimb de prizonieri
„Chiar de persoana care îmi e cel mai frică e tatăl meu.. poate să ia arma în mână și să se ducă la luptă.
Înfofoliți în pături, așteaptă cu sutele să prindă un loc în autocarele care îi duc mai departe. Spre adăposturi sau spre granița din vest. Alții abia acum sosesc.
O dată ce au pus piciorul pe pământ românesc parcă simt o siguranță care le înseninează puțin fața. Doar că zâmbetul a inundat în lacrimi ori de câte ori își aduc aminte de infernul de peste graniță.
Este și povestea unei tinere studente la medicină
Tânăra e studentă la Medicină în Ucraina. Ultimii șase ani din viață i-a trăit acolo.
Citeste si: Cât de mare este puterea nucleară a Rusiei? Câte arme nucleare are armata lui Vladimir Putin
Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro
„Viața noastră e acolo. Viitorul nostru e acolo. O să fiu doctor. Anul acesta ar trebui să termin studiile!”, a spus ea.
„Trecem prin toate împreună, pentru că singur e greu!”.
Voluntarii români le-a făcut primirea cu ceai cald și mâncare și s-au putut adăposti puțin în corturile special amenajate pentru ei la graniță.
O nouă zi, o nouă provocare pentru aceste suflete
S-a luminat de ziuă peste vama Siret, dar nu a putut lumina chipurile oamenilor hăituiți pe care lesne pot fi citite lacrimile vărsate, întristarea și teroarea.
Un voluntar încearcă să liniștească un sărman copil speriat de tot ce a trăit în ultimele zile. E prea mic să înțeleagă cine și de ce a stârnit iadul peste ei.
Puțin mai departe, întâlnim o tânără mamă, care a fugit din calea bombardamentelor cu cei trei copii mici. Plânge de fericire că a putut să-l ia pe drum și pe cățelul familiei.
„Sunt recunoascătoare că am putu să îl aduc. Îmi era atât de teamă că nu va veni!”, a spus ea.
Ar spune multe. Vocea tremură. Ochii se inundă în lacrimi numai când se gândește la ce a lăsat în urmă. Prieteni, cunoscuți, vecini, care ori n-au vrut să-și părăsească locuințele, ori nu au putut să evadeze din calea inamicului!
„Vor încerca să plece, dar în momentul ăsta e foarte greu. Nu poți să stai în casă, pentru că vin rachete, bombe... Dacă mergi cu mașina e la fel de periculos. Rușii trag cu arma nu doar după soldați, ci și după civili!”
Femeile trec granița în lacrimi
O altă femeie trece granița plângând. Privește pentru câteva secunde înapoi cu sufletul strâns și merge mai departe spre corturile amplasate de autorități. Ne mutăm și în vama din Sighetul Marmației, unde ne lovește o imagine cutremurătoare.
Citeste si: Cea mai puternică rugăciune în caz de război. Rostește-o pentru vecinii noștri, ucraineni
Bunica de 75 de ani trece pe jos granița. Nu frica de război a mânat-o în România. A mai trăit astfel de vremuri grele și nu se teme. Altul e necazul. În Ucraina nu mai vin pensiile- iar biata de ea a rămas fără medicamente și fără mâncare...
„Din Ucraina, de unde pot fi? Numai de acolo. Doi feciori au murit, bărbatul mi-a murit. Nici să-mi iau leac nu am!”
„Să nu fie nimeni în război. Mi-e milă de coconii ăștia, că nu știu când nu ai ce mânca... Eu am trecut prin astea!”.
Peste tot, românii s-au mobilizat exemplar de câteva zile încoace. La granițe sunt tabere întregi cu mâncare caldă împărțită gratuit oricui, cu pături și haine groase, dar și cu mașini sau microbuze cu care să-i transporte mai departe pe refugiați.