”Din punctul meu de vedere, si fiind vorba si despre o lege organica, este obligatoriu ca proiectul de lege sa intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil sa lasam dupa atata timp sa treaca prin adoptare tacita, mai ales ca am obtinut si prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile”, a declarat Serban Nicolae la finalul sedintei Comisiei juridice de joi.
Senatorii juristi au stabilit sa centralizeze pana cel tarziu vineri toate modificarile aduse proiectului de lege a gratierii si sa le trimita Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General si Administratiei Nationale a Penitenciarelor pentru eventuale observatii, urmand ca aceste institutii sa transmita punctele de vedere pana luni, inaintea sedintie Comisiei juridice in care va fi dat votul pe raportul care urmeaza sa intre, in aceeasi zi, in plenul Senatului.
Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a gratierii, dupa trei sedinte in care au adus o serie de modificari actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in trei ani, scaderea a trei ani din pedeapsa de pana in zece ani, injumatatirea pedepselor femeilor insarcinate si gratierea integrala a pedepselor persoanelor care au implinit 70 de ani.
Martea trecuta, in prima sedinta dedicata dezbaterii pe fond a proiectului legii gratierii, Comisia juridica a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociatia Magistratilor si de Serban Nicolae conform caruia vor urma sa fie gratiate pedepsele cu inchisoarea de pana la 3 ani inclusiv, modificand astfel propunerea Guvernului de a gratia pedepsele de pana in 5 ani.
De asemenea, senatorii juristi au adoptat si un amendament propus de social-democratul Serban Nicolae potrivit caruia se scad trei ani din orice pedeapsa cu inchisoarea de pana in zece ani.
”Se gratiaza… in parte, cu trei ani, pedepsele cu inchisoarea aplicate de instantele de judecata mai mari de trei ani, dar care nu depasesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de aceasta prevedere ar urma sa beneficieze aproximativ 800 de detinuti.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al gratierii a fost cel potrivit caruia femeilor insarcinate si intretinatorilor de copii de pana in 14 ani li se injumatateste pedeapsa cu inchisoarea, senatorii juristi respingand amendamentul lui Traian Basescu de gratiere si a femeilor condamnate pentru coruptie.
Potrivit amendamentului, ”se gratiaza in parte, cu 1/2, pedepsele cu inchisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor insarcinate si persoanelor care au in intretinere minori cu varsta de pana la 14 ani, precum si copii incadrati in grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”.
Propunerea a fost facuta de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brailoiu (PSD) si Daniel Fenechiu (PNL).
De asemenea, in Comisia juridica a Senatului au fost adoptate alte doua amendamente prin care se prevede ca pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani se gratiaza in intregime, iar ale celor de peste 60 de ani se injumatatesc.
Celalalt amendament vizeaza persoanele care au implinit 70 de ani. ”Se gratiaza in intregime pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani”, se arata in amendamentul adoptat de senatorii juristi.
Nu in ultimul rand, Comisia juridica a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despagubirilor in vederea gratierii, neachitarea cu "rea credinta" ducand la revocarea clementei.
Amendamentele formulate de fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu au fost respinse de Comisia juridica a Senatului.
Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in 6 ani de inchisoare, gratierea femeilor condamnate pentru coruptie si majorarea la trei ani a termenului in care cei gratiati trebuie sa achite prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii pentru care au fost condamnati.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Dupa ce miercuri senatorii juristi adoptasera amendamentele social-democratilor Serban Nicolae si Liviu Brailoiu, identice cu propunerea lui Traian Basescu, de gratiere a condamnatilor pentru fapte de coruptie, joi acestia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de coruptie, precum darea sau luarea de mita, traficul si cumpararea de influenta, au fost excluse de la a fi gratiate.
Tot joi, senatorii juristi au respins un alt amendament al lui Traian Basescu prin care acesta propunea gratierea celor condamnati la inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si au votat impotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese sa fie, de asemenea, gratiate.
Sursa: News.ro