Foarte multe persoane aleg să depoziteze toate legumele și fructele la frigider, cu speranța că mediul rece le va menține proaspete pentru mai mult timp. Totuși, nu toate alimentele vegetale trebuie păstrate în același mod. Astfel că, în timp ce unele produse au nevoie de răcoare pentru a fi proaspete mai multe zile, în cazul altora mediul din frigider poate fi chiar dăunător.
Iată câteva legume pe care nu este bine să le pui în frigider nici măcar în zilele toride de vară.
8 legume pe care nu e bine să le păstrezi la frigider
Printre legumele care nu își au locul în mediul din frigider se numără cartofii.
Aceștia au mult amidon, care la temperaturi scăzute se transformă în zahăr. Cel mai bine este să păstrezi cartofii într-un sac de pânză, feriți de soare.
Nici ceapa și usturoiul nu au ce să caute la frigider. Acestor legume le priește cel mai mult un mediu întunecat și uscat, precum o cămară. În cazul în care este pusă la umezeală, ceapa înmugurește și mucegăiește.
Alte legume pe care nu e bine să le păstrezi la frigider sunt vinetele, care sunt foarte sensibile la frig și se strică în 2,3 zile dacă sunt expuse la acesta. Nici castraveții și roșiile nu se înțeleg bine cu frigul. Castraveții se îngălbenesc foarte ușor la temperaturi mai mici de 10 grade, iar apa iese la suprafață, ceea ce îi face să mucegăiască mai repede. În ceea ce privește roșiile, acestea au o membrană care se înmoaie repede la frig și umezeală, astfel că își pierd o mare parte din gust.
Nici fasolea verde și ciupercile nu își au locul în frigider. Fasolea verde se păstrează însă foarte bine la congelator dacă este fiartă în prealabil, în timp ce ciupercile proaspete rămân bune mai mult timp dacă sunt lăsate într-un loc uscat, dar ferit de lumina soarelui.