In articol:
- Salariul minim brut urcă la 4.050 lei la 1 ianuarie 2025
- Scutire de taxe pentru 300 de lei din salariu
- Cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2025
- Cu cât crește pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
- Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor de anul viitor
- Câte pensii rămân înghețate în ianuarie 2025
- Ce taxe îi așteaptă pe români în 2025
- Viitorul Guvern trebuie să respecte Planul bugetar multi-anual asumat față de Comisia Europeană
1 ianuarie 2025 vine cu o serie de schimbări majore pentru români, anunțate deja de guvernanți, însă și cu foarte multă incertitudine, după ce alegerile parlamentare și prezidențiale vor fi deja istorie, iar noi măsuri dure este posibil să fie implementate pentru salvarea bugetului de stat.
Citește și: Veste bună de la Guvern pentru mii de pensionari. De la 1 ianuarie vor primi o indemnizaţie de solidaritate
Este vorba de un plan de 119 pagini, plin de analize, reforme, obiective, date de implementare, scopul final fiind ca România să intre într-o zonă de sustenabilitate fiscală până în 2031, după cum arată Ziarul Financiar.
Salariul minim brut urcă la 4.050 lei la 1 ianuarie 2025
Salariul minim brut pe economie ar urma să crească de la 1 ianuarie 2025 în România, după ce Guvernul a ajuns la o înțelege cu sindicatele și angajatorii în consiliul tripartit.
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie din România va crește la 4.050 de lei, conform unui proiect de Hotărâre anunțat de Ministerul Muncii.
Această majorare reprezintă o creștere de 9,45% față de nivelul actual, de 3.700 de lei, și are ca scop alinierea salariului minim la directiva europeană care prevede că această valoare trebuie să reprezinte între 47% și 52% din salariul mediu pe economie.
Majorarea salariului minim pe economie în 2025 va aduce beneficii pentru aproximativ 1.823.520 de salariați, conform datelor furnizate de Ministerul Muncii.
Numărul celor care vor beneficia de această creștere este semnificativ mai mare decât cel actual, deoarece vor fi incluse și persoanele care câștigă în prezent salarii mai mici decât 4.050
Scutire de taxe pentru 300 de lei din salariu
La momentul anunțului privind creșterea salariului minim din 2025, premierul Marcel Ciolacu a invocat și scutirea de taxe pe 300 de lei din salariul românilor.
”Am stabilit, azi (16 octombrie, n.r.), în Comitetul Național Tripartit că, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm, astfel, pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 și 52 la sută din salariul mediu european (România va fi la 47%)".
"De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim", a adăugat premierul.
Cresc alocațiile de la 1 ianuarie 2025
Alocațiile vor crește de la 1 ianuarie 2025, după cum a anunțat recent ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Majorarea se va face în conformitate cu Ordonanța 126/2021 care prevede că "începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației".
În anul 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, inflația a fost de 10.4%, în scădere de la 13.8% cât a fost în anul 2022. În aceste condiții, de la 1 ianuarie 2025, alocația va fi majorată cu 10.4%.
"Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că, după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat ministrul Muncii.
Cu cât crește pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Pensia minimă din România, așa cum este denumită informal indemnizația minimă de ajutor social, în valoare de 1.281 lei în prezent urmează să crească cu rata inflației din anul anterior, respectiv 10,4%.
Din 1 ianuarie 2025, pensia minimă urmează să ajungă la 1.414 lei.
Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor de anul viitor
La începutul anului viitor, pensiile vor creşte cu 12,1%, arată estimările Casei Naţionale de Pensii Publice.
"Sunt 2 parametri care influențează majorarea anuală a pensiei: 100% rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Creșterea pensiilor pentru 2025 va fi peste rata inflației", a declarat Raul Giuglea, purtător de cuvânt Ministerul Muncii.
Pensia minimă creşte cu 133 de lei. În schimb, un pensionar cu venit de 2.000 lei va câştiga cu aproape 250 lei mai mult.
Câte pensii rămân înghețate în ianuarie 2025
Începând cu 1 ianuarie 2024, aproximativ 700.000 de pensii din sistemul public vor fi înghețate, conform unor surse guvernamentale.
Este vorba despre pensiile celor care au lucrat în condiții deosebit de grele, precum minerii și siderurgiștii, care, conform noii legi a pensiilor, nu vor beneficia de indexarea cu rata inflației.
Pensiile înghețate vor fi ale acelora care s-au trezit cu pensia pe minus după recalcularea generală din septembrie 2024. Ei au de așteptat cână pensia recalculată nu va egala pensia aflată în plată, după indexări succesive.
Ce taxe îi așteaptă pe români în 2025
Delegația FMI, condusă de Jan Kees Martijn, a venit în România pentru a analiza evoluțiile economice și financiare recente și pentru a revizui prognozele macroeconomice.
În raportul publicat recent, FMI a revizuit în scădere prognoza de creștere economică pentru România, de la 2,8% la 1,9% pentru 2024, iar deficitul de cont curent este estimat să se agraveze până la 7,5% din PIB în acest an.
În aceste condiții, este greu de crezută că România va putea să păstreze dezechilibrele bugetare din prezent și în 2025, mai ales că șirul evenimentelor electorale este încheiat.
Guvernanții actuali au promis că nu se vor atinge de cota de TVA, nici de cota unică, însă viitorul Guvern ar putea să aibă o altă viziune.
Viitorul Guvern trebuie să respecte Planul bugetar multi-anual asumat față de Comisia Europeană
Indiferent cine ar veni la Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni în acest an, după preluarea mandatelor politicienii se vor trezi în această realitate a cifrelor, unde guvernul nu va mai putea cheltui bani fără număr aşa cum.
Orice proiecţie bugetară, orice lege orice plan de guvernare trebuie să se raporteze la cifrele din PBSTM- Planul Bugetar Structural Naţional pe Termen mediu şi lung (PBSTM),
„Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu- 2025-2031“ pentru scăderea deficitului bugetar, pe care guvernul Ciolacu l-a trimis la Bruxelles, arată prima imagine a veniturilor şi cheltuielilor la bugetul de stat în 2025 şi estimările pe final de 2024, precum şi coordonatele care stau la baza bugetului din 2025.
Astfel, salariile bugetarilor cresc cu doar 3% anul viitor, iar cheltuielile cu pensiile cu 9%.