Loredana, tânăra care și-a ucis și abandonat prietena sub o bancă, în Mangalia, poate primi o pedeapsă redusă. Familia Alinei este distrusă de durere: „Ne-a băgat-o în pământ. Un copil nevinovat”
Loredana Atănăsoaie, tânăra care a ucis-o pe Alina Ciobanu în vara anului 2023 și apoi a abandonat trupul neînsuflețit sub o bancă din Mangalia, poate primi o pedeapsă redusă. Iată de ce.
La șapte luni de la crima care a avut loc în Mangalia, în care o tânără de 18 ani a fost ucisă de cea mai bună prietenă, apar noi vești cu privire la caz. A început procesul în cazul crimei oribile care a șocat întreaga țară.
Loredana, tânăra care și-a abandonat prietena sub o bancă dintr-un parc din Mangalia după ce a ucis-o, poate primi o pedeapsă redusă.
Loredana Atănăsoaie ar putea primi o pedeapsă redusă
Loredana ar putea primi o pedeapsă redusă cu o treime pentru că și-a recunoscut faptele. Tânăra a spus că regretă ceea ce a făcut și a cerut procedură simplificată.
Pentru infracțiunea de omor, Loredana poate primi între 10 și 20 de ani de închisoare. Cu toate acestea, familia Alinei Ciobanu, tânăra ucisă de Loredana, au cerut instanței schimbarea încadrării juridice din omor în omor calificat prin cruzimi și interes material.
Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice și urmează să se pronunțe pe data de 10 aprilie,conform observatornews.ro
În instanță, procurorul a menționat că agresoarea Alinei și-a dorit foarte mult să se răzbune pe aceasta. Deși a putut să o salveze, mai ales dacă suna la 112 din timp, ea a ales să nu o facă.
Alina a fost ucisă cu bestialitate de Loredana, cea mai bună prietenă a ei
Loredana și Alina erau bune prietene și au decis să meargă împreună pe litoralul românesc pentru a munci la un hotel ca și cameriste. Cu toate acestea, după ce au ajuns pe litoral, între cele două s-au iscat discuții aprinse care erau din ce în ce mai grave. Într-o noapte, din furie și gelozie, Loredana Atănăsoaie și-a înjunghiat prietena. Ulterior, aceasta i-a cărat cadavrul într-un geamantan, fără a da nimic de bănuit nimănui și în cele din urmă a abandonat trupul neînsuflețit sub o bancă dintr-un parc din Mangalia.
Părinții și rudele Alinei, tânăra ucisă, vor dreptate și așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce pedeapsă va primi cea care i-a luat viața Alinei la o vârstă fragedă.
Mama și mătușa tinerei s-au împrumutat de bani pentru a putea ajunge la proces.
Mătușa victimei a menționat în repetate rânduri că își dorește doar dreptatea pentru Alina care nu mai este printre noi.
„ Nu se face dreptate! Cât să ne mai luptăm? Bani cheltuiţi pe drumuri. Noi împrumutăm ca să venim aici aşa pentru dreptatea la fata asta că ne-a băgat-o în pământ. Un copil nevinovat! Nu a fost vinovat copilul ăsta cu nimic. Pentru ce nu se face dreptate? Vrem dreptate, vrem dreptate! Atât!”, a spus mătușa Alinei, conform sursei citate anterior.