Lovitură în lumea muzicală! Cristi Minculescu a câştigat procesul cu Nelu Dumitrescu pentru numele trupei “Iris”! Urmează apelul celui din urmă şi probabil un nou scandal
După o luptă prin tribunale, Cristi Minculescu va putea cânta iar sub titulatura formaţiei la care a făcut istorie
Author: C.I. Webeditor: M.C.B. joi 22 noiembrie 2018 , 21:17
Cristi Minculescu a câştigat procesul pentru numele de ”Iris”! Ce va face Nelu Dumitrescu
Prin sentinţa pronunţată la data de 14 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată, prin care Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică reclamau faptul că fostul coleg de trupă, Nelu Dumitrescu, şi-a însuşit în mod nelegal, fără acordul lor, numele trupei notorii, în pofida contribuţiei esenţiale pe care solistul (Cristi Minculescu), chitaristul (Valter Popa) şi basistul (Doru Borobeică) au avut-o vreme de 35 de ani la ceea ce înseamnă ”Iris”.
Această soluţie pronunţată de către Tribunalul Bucureşti reprezintă un pas important pe care artiştii l-au făcut pentru recâştigarea dreptului de utilizare a mărcii ”Iris” şi înlăturarea unei nedreptăţi printr-o înregistrare pe care o consideră abuzivă.
În atari condiţii, Cristi Minculescu a câştigat procesul pentru numele de ”Iris”, numai că, din păcate, nimic nu este definitiv! Din informaţiile noastre, soluţia poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti de Nelu Dumitrescu.
Din acest motiv, până la o decizie permanentă, cântăreţul şi restul formaţiei vor avea concerte sub titulatura ”Bună seara, prieteni!”