Sâmbăta aceasta, la Kanal D2, Marian Mexicanu, unul dintre <lăutarii de mătase> ai muzicii de petrecere din România, a fost invitatul emisiunii ”În oglindă”.

Născut și crescut în București, Marian Mexicanu, acum în vârstă de 52 de ani, provine dintr-o familie modestă. Artistul a povestit lucruri neștiute publicului larg despre perioada copilăriei sale, despre momentele în care a fost fermecat de instrumentul care l-a consacrat și l-a făcut celebru în întreaga lume.

“Părinții mei lucrau la fabrica de cauciucuri. Am învățat instrumentul (acordeonul – nr) singur. I-am cerut tatălui meu o minge, aveam 7 ani (…) iar pentru mine acea minge a fost realizare, cea mai importantă jucărie a vieții mele. (…) Era un acordeon Stella, cu 32 de bași și când l-am văzut, s-a întâmplat ceva cu mine. Am simțit fizic că viața mea a luat o altă turnură…n-am mai avut nevoie de minge”, a dezvăluit aceasta la “În oglindă”.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

E cunoscut ca un acordeonist extrem de talentat, dar Marian Mexicanu a ținut prima pagină a ziarelor în perioada separării de Paula Lincan, cunoscuta cântăreața de muzică lăutărească și de petrecere, cea care i-a fost consoartă timp de 23 de ani. Întrebat dacă îl deranjează faptul că nu se vorbește despre el ca profesionist atât de mult cât s-a vorbit, în ultimii ani, despre viața sa personală, Marian Mexicanu a răspuns cu amărăciune.

“Încerc să mai salvez puțin din tot ceea ce s-a vorbit vis- a- vis de viața mea privată(...) Mă doare nedreptatea, pentru că-l iubesc pe Dumnezeu, iubesc dreptatea și cine mă cunoaște cu adevărat știe că sunt un om drept și integru”, a spus Marian Mexicanu la “În oglindă”.

Cum ar vrea să îl cunoască lumea pe Marian Mexicanu, dacă ar putea schimba biografia sa, ne-a dezvăluit însuși artistul, în cadrul ediției de sâmbătă, la “În oglindă”.

“Aș vrea să fiu un om care să nu mai fie în lumina reflectoarelor(...) Eu am fost pus la zid pentru că am fost om. Nu regret nimic, pentru că au fost anii mei de tinerețe și acele greșeli m-au făcut să învăț să fiu acest om vertical, care sunt astăzi”, a mărturisit Marian Mexicanu.

Nu ratați, în fiecare sâmbătă, de la ora 23:30, emisiunea „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D2.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si