Încă din primele ediții ale Sezonului 3 Exatlon, artistul s-a făcut deja remarcat în rândul colegilor. Pentru că emisiunea este la început, iar concurenții abia acum se descoperă unul pe celălalt. Așa se face că în ediția de duminică, Mario Fresh a fost subiectul de discuție între colegii lui din echipa Războinicilor. Vestea bună este că artistul a atras atenția în mod plăcut, iar aceștia s-au exprimat părerea direct.
”Acolo, Mario, nu ştiu, din punctul meu de vedere este cel mai bun caracter”, a spus Iulian Angelescu. ‘
”Da, nu, adică chiar a fost… ne-a felicitat! Ne-a felicitat şi pe fiecare în parte, mereu la start ‘bafta’, tot. Frumos din partea lui. Eu cred că e singurul care are… Care are caracter! Toţi au caracter…”, au spus Razboinicii în cadrul emisiunii.
În sezonul al treilea de la Exatlon, echipa Faimoșilor este formată din campioni care și-au dovedit valoarea incontestabilă în competiții naționale, europene, mondiale, dar și pasionați de sport, în general.
Andreea Arsine, AMI, Mario Fresh, Costin Gheorghe, Andreea Mihaela Zaragiu.