Maritata cu un actor superb si parasita pentru o frantuzoaica. Povestea nestiuta a Olgai Tudorache, "doamna teatrului romanesc"
Olga Tudorache, supranumita „doamna teatrului romanesc”, a murit la varsta de 88 de ani, dar a imbogatit lumea teatrului si a cinematografiei din Romania, interpretand magistral roluri intre care se numara Vitoria Lipan din „Baltagul”, dupa Mihail Sadoveanu, Beatrice din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, si mama lui Mihai Viteazul in filmul din 1970. In acelasi timp, ramane in memoria a generatii intregi de actori, pe care i-a format in anii in care a fost profesor universitar.
Webeditor: V.P. Author: A.S. miercuri 18 octombrie 2017 , 15:55
Olga Tudorache s-a nascut pe 11 octombrie 1929, in comuna Oituz din judetul Bacau. In anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru si a intrat in echipa Teatrului Tineretului din Bucuresti, unde a jucat pana in anul 1966, cand institutia teatrala a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actrita a jucat la Teatrul Mic, pana in anul 1978, la Teatrul Foarte Mic si la Teatrul National din Bucuresti.
In anul 1976, Olga Tudorache a devenit conferentiar universitar la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L.Caragiale”,
la catedra de actorie. In anul 1990, a devenit profesor si a pregatit actori pana in anul 1997, retragandu-se efectiv din invatamant in anul 2000.
Pe studentii la actorie ii sfatuia sa invete disciplina „interioara”, fara de care aceasta meserie nu se poate face „curat si bine”. „E un lucru de baza al meseriei. Disciplina, in sensul de disciplina interioara in primul rand, de eu cu mine, ca pe urma vine si «eu cu ceilalti».
Fara disciplina nu se poate face meseria asta curat si bine. Fara disciplina nu poti s-o practici. Pentru ca e o meserie de colectiv”, spunea Olga Tudorache, dupa cum a amintit in urma cu trei ani Ziarul Metropolis.
Actrita a interpretat mai multe roluri in drame, precum: personajul Edith din „David Copperfield”, de Charles Dickens, Masa din „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Ducesa de Gloucester” din piesa shakespeariana „Richard al III-lea”, Vitoria Lipan din „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, Lona Hessel din „Stalpii societatii”, de Henric Ibsen, Kitty Warren din „Profesiunea doamnei Warren”, de George Bernard Shaw, Beatrice din
„Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, si Maria Vasilievna din „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov.
“Nu sunt o stanca ce nu poate fi clintita, rece, lucida, cum par.
Nenorocirea este ca nu sunt cum par si ca foarte repede omul isi da seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul ca am fost si am ramas o mare timida. De aici, felul meu de a ma purta fata de interlocutor, de aici senzatia de inaccesibil.
Cele mai fericite momente sunt acelea din repetitii, cand incepe sa se coaca personajul. Cand premiera a avut loc si s-a tras cortina si te dezbraci de personaj si intri in hainele tale, nu esti fericit.
Deloc. Cred ca arareori un actor care si-a facut treaba cum trebuie pleaca fericit acasa dupa premiera.
Generatia de azi se deosebeste mult de a mea. Tinerii de azi sunt grabiti sa ajunga, sa parvina, s-au nascut cu telefon si televizor, noi le-am descoperit tarziu, eu am trecut prin trasura cu cai, lampa cu gaz. Tinerii de azi nu au timp sa invete ca sa joace bine, considera ca stiu totul, nu au convingerea ca de la «talent» au de strabatut un drum lung de munca ambitioasa si disciplinata pana la a deveni
«actori talentati». Sunt zoriti sa ajunga pe scena, ecran si macar de i-ar interesa ideea de a juca, dar imediat intreaba: «cat?». Colegii mei de generatie erau in culmea entuziasmului si a bucuriei daca li se dadea prilejul sa faca o figuratie pe o scena profesionista, alaturi de maestrii lor. Astazi, unii vor sa devina capete de afis inca din scoala.”, declara regretata actrita intr-un interviu.
Olga Tudorache a incercat tot timpul sa isi fereasca viata personala de fani si presa. De aceea, putina lume cunoaste amanunte despre omul Olga Tudorache. In 1960, era o actrita superba, cu o tinuta aristocrata. Un actor frumos s-a indragostit de ea, s-au casatorit si au avut impreuna un baiat.
Cristea Avram era nemultumit ca i se atribuiau roluri de june-prim si nu din cele de profunzime. Casatoria cu Cristea Avram a durat pana in 1966, cand acesta s-a indragostit de o mare vedeta internationala, frantuzoiaca Marina Vlady, venita in Romania pentru a filma in coproductia romano-franceza “Steaua fara nume” (1966). Cristea Avram a parasit tara pentru noua sa dragoste, insa povestea lor de iubire nu a durat prea mult. La randul sau, Avram a fost parasit, apoi s-a mutat din franta, in Italia, unde a murit in 1989, de cancer.
Olga Tudorache a povestit despre fiul sau ca este cel mai mare succes al ei.
“Cel mai mare succes din viata mea, cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata mea. este baiatul meu, pe care l-am avut cu actorul Cristea Avram. Si aici am avut noroc. Eu nici n-am stiut cand a trecut prin scoala si el a fost mereu sef de promotie. Sunt minunati amandoi, si el, si nepotul meu, fiul lui, care a implinit acum trei ani (n.r. interviul era in 2000).
"Succesele cele mai mari le-am avut in viata, nu pe scena”, spunea Olga Tudorache, in timp ce plangea cu suspine.
Intre filmele in care a jucat Olga Tudorache se numara: „Directorul nostru” (1955), „Haiducii” (1960), „Tudor” (1962), „Rapirea fecioarelor” (1967), „Razbunarea haiducilor” (1968), „Mihai Viteazul” (1970), „Bietul Ioanide” (1979), „Domnisoara Aurica” (1986), „Tusea si Junghiul” (1990) si „Drumul cainilor” (1991).
Actrita spunea, intr-un articol pe care l-a semnat in revista Teatrul, in aprilie 1980, ca actorul este, pentru ea si pentru ceilalti, „un fel de tunel al timpului”. „Actorul este, pentru el si pentru ceilalti, un fel de tunel al timpului. El se transporta pe el si pe martorii lui, adica pe spectatori, intr-un alt timp. Actorul nu devine, precizez, locuitorul unei lumi apartinand altui timp. El si spectatorul sau gliseaza pur si simplu, asa cum sunt, pe tunelul timpului, ajungand intacti intr-un „altadata”, precum yankeul regelui Arthur. Evident, aici vom putea vorbi despre montari contemporane la piese apartinand unui timp istoric, piese de atitudine etc. Dar ne-am indeparta si, oricum, orice incercare de parasire a clipei prezente nu poate insemna, in cel mai fericit caz, decat o artificializare, dar de obicei inseamna non-actiune, adica moartea spectacolului ca fapt de arta”, spunea actrita.
Despre teatru, Olga Tudorache scria ca este „oglinda vremurilor (sau tiparul lor)”, scena fiind o lume in aceeasi masura in care lumea intreaga este o scena. „Teatrul este oglinda vremurilor (sau tiparul lor) – dupa cum suna, in diverse traduceri, celebrul citat shakespearian: actorii sunt cronica vie si prescurtata a vremurilor. Au fost suficiente cateva sugestii si cata adancime incepe sa se lase intuita sub suprafata, lucie de atata folosinta, a cuvintelor printului Danemarcei. Raportul dintre teatru si viata este cel dintre constiinta si existenta, la un mod de a semnifica ce s-ar cere analizat detailat si in care ontologicul si esteticul intra intr-o relatie insolita. Scena este o lume, in egala masura in care lumea intreaga este o scena”, a scris actrita.
De altfel, intr-un interviu prezentat de Ziarul Metropolis, Olga Tudorache povestea ca cele mai fericite momente sunt acelea din repetitii, cand incepe „sa se coaca personajul”.
„ Cele mai fericite momente sunt acelea din repetitii, cand incepe sa se coaca personajul. Cand premiera a avut loc si s-a tras cortina si te dezbraci de personaj si intri in hainele tale nu esti fericit. Deloc. Cred ca arareori un actor care si-a facut treaba cum trebuie pleaca fericit acasa dupa premiera“, a povestit Olga Tudorache.
In anul 2001, Olga Tudorache a fost decorata de Presedintele Romaniei cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Mare Ofiter. In acelasi an, i-a fost conferit titlul de „Doamna a Scenei Romanesti”, de Municipiul Bucuresti Sector 2, si titlul de „Cetatean de onoare”, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.
Totusi, Olga Tudorache spunea intr-un interviu ca nu se considera actrita de film si ca simte ca locul ei este pe scena.
„Nu ma socotesc actrita de film. Locul meu e pe scena. Acolo, un personaj se construieste in timp, cu migala, in cresterea lui fireasca de la inceput la sfarsit; nu-l incropesti pe bucatele, ca la film. Imi face placere sa vad filme. Si culmea e ca imi place sa joc teatru, nu-mi place sa vad teatru. Ma duc, indeplinindu-mi o sarcina, ma duc pentru ca trebuie sa vad cum se realizeaza un spectacol. La film, plang cu povestea”, a spus Olga Tudorache, intr-un interviu amintit de Ziarul Metropolis.
Intre alte premii pe care le-a primit actrita de-a lungul timpului se numara: premiul pentru cea mai buna interpretare a anului 1968, pentru „Baltagul”, premiul I pentru interpretare la Festivalul National de Teatru din anul 1969, premiul pentru cea mai buna interpretare feminina de la Colocviul despre arta comediei (1979), premiul special al juriului la Gala dramaturgiei romanesti actuale (1987), diploma de onoare la Festivalul de Dramaturgie Contemporana (1997) si Trofeul Festivalului National de Teatru „I.L. Caragiale” (2004).
De asemenea, Olga Tudorache a primit trei premii de la Uniunea Teatrala din Romania (UNITER): premiul pentru intreaga activitate (1995), premiul pentru cea mai buna actrita, pentru rolul din spectacolul „Regina mama”, de Manlio Santanelli (1999), si diploma de popularitate (2002).
In cinematografie, Olga Tudorache a primit premiul Uniunii Cineastilor din Romania, pentru interpretarea rolului principal feminin din peliculele „Drumul cainilor” si „Tusea si junghiul” (1992), diploma „Opera Omnia”, acordata de Uniunea Cineastilor (1996), diploma „Artista de onoare a filmului romanesc” (2001) si Premiul de Excelenta, acordat de Centrul National al Cinematografiei (2002).
In anul 2006, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) i-a oferit Olgai Tudorache titlul de Doctor Honoris Causa, cu ocazia zilei universitatii. In acelasi an, actrita a fost decorata cu Ordinul national „Serviciul Credincios” in grad de Mare Cruce, de presedintele Romaniei din acel an, Traian Basescu.
