Close sidebar
Close sidebar

Mărturia unui pacient care a câștigat lupta cu coronavirus: „Sunt viu. M-au scos din sicriu”

”Sunt viu.M-au scos din sicriu, Merg din nou” - mărturiseşte un veterinar din Corsica, Claude Gatti, contaminat cu noul coronavirus, după ce a ieşit de la reanimare, la Ajaccio, relatează AFP.

G.B.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

La 14 martie, el a fost spitalizat, iar viaţa i-a fost dată cu sus-n jos. ”Am intrat spunându-mi că am să mor în curând şi am recunoscut-o cu amărăciune. Mă gândeam la copiii mei, la toţi cei pe care-i lăsam”.

Cu doar câteva zile mai înainte, acest bărbat în vârstă de 67 de ani încă repeta într-un cor, cu ocazia unei sărbători religioase. Doi dintre membrii corului au fost la o adunare la Mulhouse, fără să ştie că acest oraş din Haut-Rhin devenise unul dintre principalele focare ale epidemiei de covid-19 şi că aveau să-i transmită virusul lui Claude Gatti.

La 17 martie, el şi-a sunat familia chiar înainte să fie intubat, pentru a-şi lua adio.

Şansele sale de supravieţuire erau mici. ”Îmi spuneam bun, voi muri. Totul se reduce acum la a afla cum, când şi cu ce suferinţe. Deci, îmi spuneam numai să mor repede, acum, să se termine şi să nu se mai vorbească despre asta niciodată”.

În jurul său, el a văzut toată violenţa acestei lupte disperate între viaţă şi moarte care se dă la reanimare.

”Este îngrozitor! Să vezi oameni... iar apoi să vezi alţii noi”, pentru că alţii au murit, pentru că valul de bolnavi nu slăbeşte.

”Am văzut un cuplu de bătrâni la sosire, cu o mică jucărie de pluş, nişte câini mici... Au murit. Este sfâşietor. Îi vezi(...) şi vezi toată încăpăţânarea personalului. Domnul bătrân era într-o comă şi am văzut zilnic cum îl masau, îl întorceau, îi lubrificau pielea să nu se usuce, îl hrăneau, îi goleau urina, îi puneau perfuzii...

Zilnic, zi de zi! Îi priveam cu admiraţie”.

”TRAGICĂ DAR FRUMOASĂ”

Şi el s-a aflat în comă timp de şase zile.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Boala bizară de care suferă o tănără de 25 de ani. Riscă să moară dacă este sărutată și poate mânca doar 2 alimente- antena3.ro

Claude Gatti se gândeşte la un citat din poetul Charles Baudelaire. ”Îmi spuneam voi muri nemişcat în eforturi imense. Eram incapabul să-mi mişc capul. Mă uitam cu colţul ochiului. Am văzut oameni căzând, nici măcar nu mai ştiam dacă era real sau nu(...). Am văzut un tip foarte puternic căzând ca un umeraş care se desprinde, un bum, şi apoi l-am văzut într-un pat, inert. Şi mi-e teamă că a murit”.

Însă Claude Gatti luptă, spunându-şi că dacă-i rămâne o ”şansă mică” să scape, nu trebuie să-i dea drumul.

”Chiar şi inert, am început să-mi mişc mâinile, fie şi numai ridicând o mână şi apoi pe cealaltă, am încercat să-mi ating genunchiul, iar asta în permamenţă. Îmi spuneam că, dacă poate există o şansă să trăiesc, trebuie să pot merge, să-mi regăsesc un pic senzaţiile şi că nu trebuie să pierd timp. Pentru că nu fac nimic, ei, bine, am să-mipun la treabă muşchii mici, iar asta m-a ţinut de la început la sfârşit”.

Mărturia unui pacient care a câștigat lupta cu coronavirus: „Sunt viu. M-au scos din sicriu”

În prezent, Claude Gatti este al doilea pacient care a ieşit din centrul de reanimare din Ajaccio. El rămâne încă două săptămâni la spital, în vederea reeducării.

”Nu mă plâng, reuşesc să merg din nou”, spune el, chiar dacă se simte ca un mergător pe sfoară, fără să fie sigur că-l ţin picioarele.

Citeste si: Marea Britanie a înregistrat 778 de decese

Citeste si: Angajat al combinatului Liberty Galaţi, confirmat cu coronavirus

Citeste si: VIDEO. Febra Sărbătorilor Pascale a făcut ca mii de români să iasă la cumpărături. Cozi kilometrice de oameni la Piaţa Obor din Capitală

”A trebuit să reînvăţ tot, să reînvăţ să scriu, să merg, să stau în picioare. Nu credeam că poate fi atât de dur”, mărturiseşte el AFP.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Boala bizară de care suferă o tănără de 25 de ani. Riscă să moară dacă este sărutată și poate mânca doar 2 alimente- antena3.ro

Boala şi reanimarea au ”lovit totdată creierul şi încă puternic”. ”Bun, nu mai am paranoia şi nici delirul, dar am dificultăţi în a-mi aduce aminte. Mi se spune ceva(...). Intră pe o ureche şi iese pe cealaltă”.

Cu toate acestea, în pofida acestei încercări, el se bucură în fiecare dimineaţă privind soarele.

Citeste si: OMS: Noul tip de coronavirus este de 10 ori mai letal decât gripa de tip A (H1N1)

”Spun Sol invictus, Soarele neînvins se ridică. Este o dimineaţă pe care nu ar fi trebuit s-o văd. Totul este frumos, totul este bun, totul este minunat”.

”Viaţa este tragică, dar este frumoasă. Trebuie să guşti fiecare zi”, insită el.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI