Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Două persoane au fost rănite
O maşină de poliţie a fost implicată joi, într-un accident rutier în judeţul Vaslui. Autospeciala a fost lovită de un autoturism care a intrat pe contrasens. Poliţistul aflat la volan şi şoferul celeilalte maşini au fost răniţi uşor în urma evenimentului rutier.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, joi, pe DE581, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea accidetnului ar fi un bărbat de 56 de ani, din localitatea Drânceni, judeţul Vaslui, care, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat din direcţia Albiţa spre Huşi, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroşat o autospecială de poliţie.
În urma accidentului, cei doi conducători auto au fost răniţi. Ei au fost duşi la spitalul din Huşi pentru îngrijiri medicale, dar nu au rămas internaţi.
Conducătorii autoturismelor implicate în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.