In articol:
După gafa făcută la festivalul de acum o lună de pe Arena Națională, în care spectacolul de muzică s-a transformat într-un festival al drogurilor, autoritățile au intrat în alertă. Polițiști, pompieri, jandarmi dar și cei de la antidrog au anunțat un amplu plan de măsuri astfel încât festivalul Nostalgia să fie, spun ei ,,cel mai sigur loc public din România".
Vor patrula jandarmii
"Suntem garantul respectari legii și suntem prezenți pentru siguranța fiecăruia cu polițiști de ordine publică, rutieră, de investigație criminale, echipe canine și polițiști de intervenție rapidă. Astfel, să petreceți acest sfârșit de săptămână fara evenimente negative."
Câinii dresați vor patrula alături de jandarmi perimentrul parcului iar porțile pe unde se va face accesul participanților vor fi păzite atât de autorități cât și de patrupezi.
Citeste si: Calendar ortodox iulie 2022: Cele mai importante sărbători din a doua lună de vară
Și cei de la Antidrog spun că își vor face simțită prezentă la acest festival. Nu vor lipsi vestitele pliantele informaționale, ochelarii ce simulează consumul de stupefiante iar în premieră polițiștii antidrog vor aduce câini terapeutici dar și un laborator de analize.
Citeste si: Cea mai mare bacterie din lume poate fi vizibilă cu ochiul liber
"În incinta festivalului va fi amplasat un laborator de prevenirea consumul de droguri care va furniza permanent participanților informațiile necesare. De
20.000 de participanți sunt așteptați la festival
Deși, autoritățile spun că au fost angrenate mai multe persoane iar efectivele vor fi sporite la acest eveniment, tinerii pun la îndoială succesul pe care îl vor avea oamenii legii.
"Nu știu câtă încredere vom avea că se va întâmpla ceva, dar da, teoretic e un lucru bun pentru sporirea de efective."
"După ce s-a întâmplat la Saga ar fi și culmea să nu se ia atitudine. Foarte bine, felicitari Poliției Române și să se continue luarea de măsuri."
Citeste si: Se închide circulația pe Centura Capitalei, zona Bragadiru
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Alții sunt de părere ca sfaturile părinților ar trebui să fie sfinte.
Peste 20.000 de participanții sunt așteptați astăzi la deschiderea festivalului ce va fi organizat în acest weekend în Parcul Izvor.