Close sidebar
Close sidebar

Accesul călătorilor în staţiile de metrou ar putea fi restricţionat pentru evitarea supraaglomerării

Accesul călătorilor în staţiile de metrou din București ar putea fi restricţionat pentru evitarea supraaglomerării, anunţă Metrorex.

Andreea Stoica,

Metrou Bucureşti

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică vor limita, după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaglomerării, informează joi Metrorex, potrivit Agerpres.

"În cadrul întâlnirii, în urma analizelor efectuate s-au concluzionat următoarele: personalul medical care efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite; personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex, vor asigura protecţia zonei de intervenţie; personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaglomerării", precizează sursa citată.

Decizia a fost luată după ce reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti- Ilfov (ISUB- IF), ai Poliţiei Metrou s-au întâlnit cu reprezentanții Metrorex pe fondul evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi al urgenţelor medicale cu care s-a confruntat Metrorex în ultima perioadă.

Haos la metroul din Capitală

Au apărut noi probleme la metrou, marți dimineață.

Un tren fără călători s-a defectat și a blocat toată circulaţia, pe ruta Preciziei-Unirii.

Defecțiunea tehnică a avut loc la un tren fără călători de pe Magistrala 3, iar circulația cu dificultate a apărut după ora 8,15 dimineața. 

Citeste si: Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari- kanald.ro

Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

”Se circulă în pendulă pe relaţia Preciziei-Lujerului, iar trenurile cu direcţia Angel Saligny întorc la staţia Lujerului,” se precizează într-un comunicat emis de Metrorex.

Aglomerație la metrou în plină pandemie

Călătorii de pe Magistrala 3 au fost informați prin instalaţiile de sonorizare că trenurile circulă cu întârzieri. 

Aglomerație la metrou în plină pandemie

“Metrorex informează că marţi, 13.10.2020, începând cu ora 8.15, pe distanța Preciziei – Eroilor 1 de pe Magistrala 3, circulaţia se desfăşoară cu dificultate, urmare a unei defecţiuni tehnice apărute la un tren fără călători. Pentru asigurarea continuării călătoriei acestora, circulaţia trenurilor a fost reorganizată astfel: se circulă în pendula pe relaţia Preciziei-Lujerului, iar trenurile cu direcţia Angel Saligny întorc la staţia Lujerului. Precizăm că se fac anunţuri de informare prin instalaţiile de sonorizare. Ne cerem scuze pentru disconfort şi vă mulţumim pentru înţelegere!”, a transmis Metrorex în comunicatul de presă.

4.013 cazuri noi de coronavirus în România

Până ieri, 15 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Citeste si: Românii se vor bucura în fiecare lună de un ajutor în valoare de 660 de lei! Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor- kfetele.ro

Citeste si: Carmen de la Sălciua nu se aștepta la așa ceva: "Întrebați-l pe Culiță de ce a făcut asta". La ce gest a recurs fostul ei soț, Culiță Sterp- radioimpuls.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

125.009 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI