Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului Mircea Beuran, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Mircea Beuran a primit 10.000 euro 

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Mircea Beuran,  în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Mircea Beuran
Mircea Beuran

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Citeste si: VIDEO| Averea și câștigurile fabuloase ale medicului Mircea Beuran, suspectat de luare de mită

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită.

Mircea Beuran
Mircea Beuran

Mircea Beuran. Percheziții

Joi dimineața, procurorii DNA au făcut percheziţii la Spitalul Floreasca şi la locuinţa medicului Mircea Beuran, într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie comise în 2018. După percheziţii, medicul a fost preluat şi dus la sediul DNA.

Citeste si: Locuința medicului Mircea Beuran este percheziționată de procurori

După percheziții, medicul a mers la sediul DNA.

Întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, Mircea Beuran a negat categoric.

Mircea Beuran
Mircea Beuran

Citeste si: Cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație de la Floreasca se complică! Iata care a fost prima reactie a chirurgului Beuran "Nu am fost in echipa operatorie!"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si