Intr-un interviu, medicul Radu Zamfir a rememorat prabusirea cu avionul din Apuseni. El s-a numarat printre supravietuitorii tragediei din 20 ianuarie 2014, in urma careia au decedat pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion. “Îmi amintesc tot dar caut să mă îndepărtez cât mai mult de tot ce s-a întâmplat atunci pentru că orice întoarcere la acele momente doare. Este regretabil ce s-a întâmplat. Eu am reuşit să depăşesc momentul acela doar prin faptul că am făcut 200% din ce putea să facă un om pus în acea situaţie”, a dezvaluit Radu Zamfir pentru
Medicul Radu Zamfir a rememorat prabusirea cu avionul din Apuseni:" Am fost doar spectator neputincios al prabusirii"
“Şi am realizat acum ceea ce mi-au spus pacienţii în tot acest timp: domnule doctor, dumneavoastră aţi scăpat să ne scăpaţi şi pe noi! Pentru asta cred că m-a lăsat Dumnezeu în viaţă.
Medicul Radu Zamfir a rememorat prabusirea cu avionul din Apuseni: “Poate ca pe altii i-ar fi schimbat lucrul acesta"
Desi nu ii face bine, medicul Radu Zamfir a rememorat prabusirea cu avionul din Apuseni. “Poate că pe alţii i-ar fi schimbat lucrul acesta, în bine, în rău, cine ştie? Dar eu sunt acelaşi. Am operat la două săptămâni de la accident, iar pacienta de atunci a venit câteva luni mai târziu la control şi mi-a amintit.