Metoda incredibilă prin care ar putea fi diagnosticat cancerul. Ce au descoperit specialiștii
Specialiștii au descoperit cum ar putea fi diagnosticat cancerul, mult mai ușor. Astfel, pacienții și-ar putea lua adio de la clasicele analize.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că una dintre cele mai grele boli, cancerul, ar putea fi diagnosticat într-un mod inedit. Descoperirea este privită ca o noutate de specialiști.
Medicii susțin că în anii ce urmează ar putea fi implementat un sistem prin care să poată fi identificat cancerul cu ajutorul amprentelor. Oamenii de știință susțin că mai multe boli ar putea fi identificate astfel.
Citește și: Un virus descoperit în Danemarca poate ucide bacteriile rezistente la antibiotice
Simona Francese, unul dintre cei mai cunoscuți medici, a studiat cum pot fi identificate celulele canceroase cu ajutorul unei banale amprente. Cercetările nu au fost ușoare, iar medicul a colaborat cu polițiști pentru a lua probe care mai apoi au fost analizate.
Studiul a avut rezultate incredibile. Specialiștii au concluzionat că între amprentă și celulele canceroase există o legătură ce poate fi identificată mult mai ușor decât în trecut. Acest lucru se aplică și în cazul cancerului la sân.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În urma unui studiu realizat pe 15 femei, medicii au descoperit că există posibilitatea ca boala să fie diagnosticată cu ajutorul amprentelor.
Transpirația de pe degetele pacienților conține proteine care le permit oamenilor de știință să detecteze cancerul de sân cu o precizie de 98%. Astfel, ar putea fi evoluat și stadiul bolii.
Citește și: A ales să nască prematur pentru ca tatăl să-și vadă fetița cu două zile înainte de a muri. Caz tulburător
Specialiștii menționează că descoperirea ar fi de mare ajutor pacienților care de obicei sunt nevoiți să facă analize de sânge sau alte investigații pentru a afla dacă suferă de cancer.
Citește și: Somnul neregulat poate fi dăunător pentru inimă, potrivit unui studiu!
Tot ei confirmă faptul că această formă de diagnosticare a cancerului ar putea fi folosită pentru a înlocui mamografia, în cazul cancerului de sân.