Clark a recunoscut că să conducă 20 de kilometri a reprezentat „o încălcare clară a principiilor de izolare”, citează BBC.
El şi-a depus demisia duminică, însă prim-ministrul Jacinda Ardern l-a păstrat în funcţie având în vedere criza sanitară în desfăşurare.
Totuşi, el a fost retrogradat în ierarhia Cabinetului şi a pierdut poziţia de ministru de Finanţe asociat.
Noua Zeelandă a intrat pe 25 martie în a patra etapă a stării de izolare.
Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro
„Oamenii pot ieşi pentru a lua aer şi să conducă pe distanţe scurte, dacă este necesar, dar le-am cerut să evite activităţile care presupun un risc de accidentare”, a spus Ardern după ce au apărut imagini cu Clark.
Legat de călătoriala plajă, Clark a spus: „Ca ministru al Sănătăţii etse responsabilitatea mea nu doar să urmez regulile, dar şi să dau un exemplu altor neozeelandezi.(...) Am dezamăgit echipa. Am fost un idiot şi înţeleg de ce oamenii vor fi supăraţi pe mine”.
Prim-ministrul a spus că, „în condiţii normale”, Clark ar fi fost demis, însă „nu ne permitem o perturbare masivă în sectorul sanitar”.
„Doar pentru acest motiv, domnul Clark îşi va păstra funcţia. Dar trebuie să plătească un preţ. A încălcat regulile”. Astfel, a fost retrogradat. „Mă aştept la ceva mai bun, la fel şi Noua Zeelandă”.
Citeste si: Inghetarea anului scolar. Ministrul Educatiei, anunt despre ce se intampla cu anul scolar: va fi inghetat?
Nivelul 4 al stării de izolare prevede ca oamenii să rămână în case, în carantină ori izolare, şi se pot deplasa doar pentru chestiuni esenţiale.
Noua Zeelandă a raportat peste 1.100 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi un singur deces- o femeie în vârstă de 70 de ani a murit luna trecută.
Citeste si: Boris Johnson, infectat cu coronavirus, a fost dus la terapie intensivă
În Marea Britanie, duminică, ministrul scoţian al Sănătăţii, Catherine Calderwood, a demisionat după ce a făcut două astfel de călătorii spre plajă.