Boala X sau "sindromul acut febril", așa cum apare într-o informare publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a produs peste 70 de decese în Congo, dintr-un total de 500 de pacienți, marea majoritate fiind copii.

Citește și: Boala X, în atenția medicilor de la OMS. "Nu se cunoaşte cauza acestei boli", spune Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Despre Boala X a atras atenția la începutul lunii decembrie Beatrice Mahler, fostul manager de la Institutul Marius Nasta din Capitală.

Detalii aici.

Prima notificare a fost făcută pe data de 29 noiembrie de autorităţile din sănătate din Republica Democratică Congo, între timp o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a deplasat la faţa locului.

Primele concluzii pe care le-a tras această echipă au fost că este o afecţiune care are printre caracteristici febra la peste 90% dintre pacienți, iar cazurile grave au necesitat transfuzie de sânge.

Ce este, de fapt, "Boala X"

Boala inițial neidentificată, care circulă în Republica Democrată Congo (RDC), este o formă severă de malarie, a declarat marţi Ministerul Sănătăţii din ţara africană.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Răsturnare de situaţie în procesul de şantaj al familiei Schumacher. Cu cine s-ar fi iubit fosta asistentă a pilotului- antena3.ro

Citeste si: Descoperirea năucitoare făcută după ce o tânără a folosit toaleta unei benzinării. A fost condamnată la închisoare- stirileprotv.ro

" Misterul a fost în sfârşit rezolvat. Este un caz de malarie severă sub forma unei boli respiratorii”,  a comunicat marţi Ministerul Sănătăţii, adăugând că malnutriţia din zonă a slăbit populaţia locală, făcând-o mai vulnerabilă la boli.

În comunicat se mai precizează că au fost raportate 592 de cazuri, din octombrie, cu o rată de mortalitate de 6,2%, conform News.ro.

Oficialii au indicat că există niveluri ridicate de insecuritate alimentară şi malnutriţie în zonă, care ar putea exacerba impactul bolilor cunoscute, inclusiv malaria.

OMS a subliniat, de asemenea,  „acoperirea scăzută a vaccinării şi accesul foarte limitat la diagnosticare şi la gestionarea de calitate a cazurilor”.

"Boala X" este o formă severă de malarie

"Boala X" este o formă severă de malarie

[Sursa foto: Facebook]

Ministrul Sănătății: Ne apropiem de sărbători şi inducerea panicii în populaţie nu este justificată  

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, nu putem discuta în niciun fel de o alertă de sănătate care să pună pe jar autorităţile din alte ţări pentru că această alertă se referă strict la Congo.

"Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România, mai ales într-o perioadă, dacă vreţi, foarte agitată, din punct de vedere social, din punct de vedere politic.

Citeste si: Majorările se țin lanț în anul 2025! Care sunt persoanele care vor beneficia de creșterea pensiilor- kfetele.ro

Citeste si: Secretul pe care Medana l-a dezvăluit abia acum. Soția lui Alin Oprea a fost model în tinerețe- radioimpuls.ro

Citeste si: Poveste emoționantă într-un avion. Pilotul a îmbrățișat o femeie în aplauzele pasagerilor și a povestit cum ea i-a salvat viața- antena3.ro

Pe de altă parte, ne apropiem de sărbători şi inducerea panicii în populaţie nu este justificată nici de datele de la organizaţiile internaţionale, nici de considerente de natură medicală care să genereze o panică în populaţie.

Ca în fiecare an, România, după cum ştiţi, face supravegherea infecţiilor respiratorii în acest sezon, inclusiv a gripei, care reprezintă pricipala patologie care este responsabilă de o posibilă epidemie în această perioadă, nu este cazul în momentul de faţă, Institutul Naţional de Sănătate Publică monitorizează situaţia şi în mod evident, aşa cum facem în fiecare an împreună cu

autorităţile locale de sănătate publică şi spitalele de profil luăm măsurile necesare ca să asigurăm asistenţa medicală inclusiv medicaţia antivirală specifică pentru pacienţii care ar putea să aibă gripă sau o infecţie cu noul coronavirus.

Aş vrea să vă spun că între agenţii etiologici virali implicaţi, inclusiv virusul rujeolic sau noul coronavirus sunt luaţi în considerare de către cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a declarat ministrul Sănătăţii săptămâna trecută.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si