In articol:
- Miting pro Israel în Capitală. Oamenii sunt alături de israelienii luați prizonieri de Hamas
- Ella Chaimi, soția bărbatului cu dublă cetățenie răpit de Hamas, cere ajutor din partea României
Întâlnirea este organizată de Ambasada Israelului la București pentru a sprijini Israelul și cetățenii luați prizonieri de gruparea teroristă Hamas.
Miting pro Israel în Capitală. Oamenii sunt alături de israelienii luați prizonieri de Hamas
Zilele trecute, pe 31 octombrie, soția lui Tal Chaimi, un bărbat cu dublă cetățenie, israeliano-română, ținut ostatic de Hamas de pe 7 octombrie, s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu pentru a cere ajutor să-și recupereze soțul.
Ella Chaimi a făcut apel la întreaga țară pentru ca bărbatul să fie adus în siguranță acasă.
De asemenea, soția românului răpit a făcut declarații imediat după întâlnirea cu Marcel Ciolacu.
Ella Chaimi, soția bărbatului cu dublă cetățenie răpit de Hamas, cere ajutor din partea României
„Am sentimentul că este alături de mine, m-am întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu și, de asemenea, a fost prezent și ambasadorul Israelului”,
De asemenea, aceasta a mai explicat cât de important este sprijinul oficialilor în aceste momente: „ Soțul meu e și cetățean român, e ostatic în Fâșia Gaza și e o situație critică.
E important pentru mine ce se întâmplă în aceste momente cu el. Este extrem de important să stau de vorbă cu oficialii pentru că în momentul de față este singura soluție.
Citește și: Kenya elimină vizele de călătorie pentru cetățenii aficani. Anunțul făcut de președintele William Ruto
Pe 30 octombrie, femeia a mers și la Parlamentul României, unde s-a întâlnit cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
Ciucă a detaliat pe Facebook despre întâlnirea emoționantă pe care a avut-o cu Ella Chaimi.
„Am avut la Palatul Parlamentului o întâlnire, greu de descris în cuvinte, cu Ella Haimi, soția cetățeanului român ținut ostatic de către gruparea teroristă Hamas, în Fâșia Gaza. Drama pe care o traversează acum soția lui Tal Haimi și întreaga sa familie este fără margini, ca și a multor familii aflate în aceeași situație. În astfel de momente, noi cei din această parte de lume putem să fim, nu doar empatici cu aceste drame, dar să încercăm să facem fiecare, atât cât poate, pentru a readuce pacea, pentru a evita escaladarea conflictului și pentru a-i ajuta pe cei în suferință”, a relatat Nicolae Ciucă pe Facebook.