Momente emoționante în familie! O femeie cu cancer terminal și-a lăsat copii să-i radă părul. „M-au făcut să mă simt frumoasă”
După ce a aflat că mai are de trăit mai puțin de un an, Jenny Appleford, mama a doi copii, i-a lăsat pe cei ici să-i radă părul. Momentele emoționante din familia tinerei mămici au loc în contextul în care femeia urmează un tratament pentru a-și prelungi viața.
În luna iulie, femeia în vârstă de 36 de ani, „mami influencer”, un creator de conținut popular din California, a primit diagnosticul crunt din partea medicilor: mai are de trăit aproximativ șase până la nouă luni înainte de a fi răpusă de stadiul 4 all cancerului pulmonar care s-a răspândit la creier.
Din momentul în care a primit vestea devastatoare, Jenny a început terapia pentru a-și câștiga mai mult timp alături de cei dragi. Din cauza medicației, tinerei i-a căzut o mare parte a părului.
„După mai bine de doi ani de luptă cu cancerul, în sfârșit îmi rad părul”, a mărturisit Jenny într-un videoclip sfâșietor postat pe YouTube, distribuit celor 112.000 de urmăritori, în timp ce stătea alături de soțul ei, Kyle Appleford.
Momente emoționante! Doi copii și-au ras în cap mama bolnavă de cancer
Scalpul ei prezintă acum smocuri de păr în spatele capului, în timp ce câteva șuvițe firave se mai pot zări pe tot scalpul ei.
Jenny a cerut ajutorul fiului ei, Ellis, în vârstă de 7 ani, și al fiicei Winnie, în vârstă de 3 ani, pentru a o ajuta să se machieze și să-și tundă părul pentru a „arăta mai mult ca păpușa ei chelă Barbie”.
Tânăra mămică a dezvăluit în fața camerei că cei mici au comparat-o cu un „bunic” și că spera că procesul de îndepărtare a părului rămas va fi un lucru bun pentru întreaga familie.
„Am emoții să văd cum merge treaba cu ea. Se luptă cu vestea că sunt pe moarte și vrem să-i oferim un ajutor, pentru că nu-mi pot imagina cât de greu este ca un copil de 4 ani să treacă prin asta... Pare să înțeleagă pe deplin – este o prostie ”, a spus mama îngrijorată în videoclipul p, în timp ce fiica ei „foarte inteligentă”, Winnie, a participat la prima sesiune de terapie.
„M-au făcut să mă simt frumoasă”
Procesul ceremonial a fost doar o încercare de a scăpa de teama celor mai apropiați, a mărturisit femeia. Rezultatul final: copiii și soțul ei au făcut-o să se simtă „cu adevărat specială și frumoasă”.
Mai mult, soțul Kyle a spus că Jenny este „cel mai frumos lucru pe care l-a văzut vreodată”.
„Nu am plâns azi, sunt foarte mândră de mine”, a mărturisit femeia în vârstă de 36 de ani, amintindu-și cum a vărsat în mod constant lacrimi alături de cei dragi după aflarea diagnosticului.
„Este ciudat să vezi cum se cade. Este mai înfricoșător decât ți-ai imagina. Te face să te simți mai inconfortabil decât ți-ai imagina”, a adăugat mama curajoasă.
Cu toate că și-a pierdut părul în urma tratamentelor, nu a fost niciodată suficient să o lase complet chelie, a explicat ea.
Jenny se luptă de doi ani cu cancerul
Jenny se luptă cu cancerul din anul 2021, când a fost diagnosticată cu adenocarcinom non-microcelular în stadiul 3 inoperabil – un tip de cancer pulmonar – în ciuda faptului că nu a fumat niciodată.
Aceasta a documentat întreaga poveste pe YouTube, acolo unde are 117.000 de abonați.
În ciuda faptului că a fost supusă chimioterapiei și radiațiilor, a suferit intervenții chirurgicale și i-au fost administrate mai multe medicamente, cancerul s-a răspândit la ganglionii limfatici și la creier anul trecut, progresând în stadiul 4.
La începutul acestei luni, ea le-a dat copiilor ei vestea sfâșietoare că era pe moarte, despre care soțul ei a spus că l-a făcut să se simtă „rău de stomac”.
Familia a strâns peste 135.000 de dolari prin intermediul platformei GoFundMe, care vor merge către facturile medicale, metode alternative de tratament, asigurări și călătorii pentru tratamente, dar și pentru a face sfârșitul vieții lui Jenny cât mai confortabil posibil.