In articol:
Săptămâna nu a început cu vești bune pentru Nadia Comăneci! Marea campioană a României a suferit o pierdere enormă.
Deși este discretă atunci când vine vorba de familia sa, ”Zeița de la Montreal”, așa cum i se spune după nota de zece pe care a luat-o pe vremuri, a ținut acum să împărtășească un moment extrem de trist cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Nadia Comăneci și-a pierdut socrul
Concret, luni seara, pe 12 august, Nadia Comăneci a postat pe pagina sa de Facebook o imagine cu socrul său, alături de tristul mesaj prin care anunța pierderea acestuia.
Harold Conner, tatăl soțului său, Bart Conner, s-a stins din viață la 93 de ani, lăsând în urma sa o mare de durere, mai ales în sânul familiei, acolo unde cu toții erau foarte apropiați unul de celălalt.
În acest sens, fosta mare gimnastă a ținut să îi aducă un ultim omagiu socrului său, prin postarea unui mesaj scurt, dar plin de iubire și durere.
”Odihnește-te în pace, Harold Conner! Ai fost un bărbat minunat și iubitor.
După o asemenea veste, pe care cei care o urmăresc pe Nadia Comăneci în online nu o prevesteau, mesajele de condoleanțe au curs la postarea vedetei.
Toată lumea este acum cu sufletul alături de gimnasta noastră și cu gândul la cel care s-a ridicat la ceruri.
”Condoleanțe, Nadia. Îmi pare rău de pierderea suferită. Transmit toate rugăciunile mele bune către tine și familia ta”/ ”Condoleanțe. Dumnezeu să-l ierte”/ ”Lumină veșnică”,/ ”Dumnezeu să-l odihnească în pace”/ ”Drum lin”/ ” În aceste clipe de tristețe, suntem aici pentru a vă susține și a vă încuraja”, sunt unele dintre mesajele celor din online.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Viața de familie a Nadiei Comăneci
De menționat este faptul că Nadia Comăneci este căsătorită din 1996 cu Bart Conner, un sportiv american specializat în gimnastica artistică. Împreună trăiesc acum într-o luxoasă vilă din SUA. Iar din rodul iubirii lor, pe 3 iunie 2006, marea gimnastă a României l-a născut pe Dylan Paul.
Deși au o familie frumoasă, sportiva preferă discreția, fiind rare momentele în care își aduce familia în prim-plan, doar la evenimente speciale și, din păcate, atunci când tristețea o copleșește, așa cum este și cazul de față. Pe soacra sa, Jackie Conner-Wolthausen, a pierdut-o cu mulți ani în urmă, în 2000.