In articol:
Capsula Orion de la NASA, fără echipaj uman, doar cu manechine de testare, a trecut pentru ultima dată în jurul Lunii, zburând foarte aproape de locurile de aterizare ale misiunii Apollo din anii 1960.
Orion a transmis imagini cu Luna înainte de a se întoarce spre casă, încheind misiunea Artemis 1.
Misiunea NASA: prezența durabilă pe Lună
Obiectivul principal constă în testarea rezistenţei scutului termic al capsulei Orion- cel mai mare construit vreodată- atunci când va reintra în atmosfera Pământului, cu o viteză de peste 40.000
Scutul termic va trebui să suporte atunci o temperatură apropiată de jumătatea celei care există la suprafaţa Soarelui (2.800 grade Celsius).
Citește și: Rusia acuză noi atacuri cu drone pe teritoriul propriu. Putin, ședință cu consiliul de securitate
Prin programul Artemis, americanii vor să îşi stabilească o prezenţă durabilă pe Lună, pentru a pregăti apoi o călătorie spre Marte.
Când ajunge Orion înapoi pe Pământ
Comunicarea cu Orion a fost întreruptă pe durata celor 30 de minute în care capsula a trecut pe deasupra feţei nevăzute a Lunii, unde trebuia să survoleze situri de alunizare folosite în timpul misiunilor Apollo.
Efectuând acea survolare la o distanţă foarte mică de scoarţa Lunii, capsula Orion a profitat de atracţia gravitaţională a satelitului natural al Pământului pentru a se propulsa pe traiectoria sa de întoarcere spre Terra.
Aprinderea motorului principal al modulului european, care propulsează capsula Orion, a durat puţin mai mult de trei minute.
A fost ultima manevră importantă din cadrul misiunii Artemis 1. Aceasta a început odată cu lansarea noii mega-rachete construite de NASA pe 16 noiembrie, cu ocazia unui zbor care ar trebui să aibă o durată totală de 25 de zile şi jumătate.
Capsula Orion va efectua de acum înainte doar corecţii uşoare ale traiectoriei până la amerizarea sa din Oceanul Pacific, în largul coastelor oraşului american San Diego, pe 11 decembrie, la ora 17:40 GMT. Capsula va fi recuperată şi urcată pe puntea unei nave a marinei americane.
Citește și: De ce amână NASA întoarcerea astronauților americani pe Lună
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Pe parcursul misiunii sale, Orion a petrecut aproximativ şase zile pe o orbită înaltă în jurul Lunii.
În urmă cu o săptămână, Orion a doborât recordul de distanţă pentru o capsulă locuibilă, aventurându-se la peste 432.000 km de planeta noastră- mai departe decât au făcut-o vehiculele utilizate în cadrul misiunilor Apollo.
Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta în viitor echipaje umane.