Ninel Peia declarația de avere. Peste zece terenuri, maşini de lux, zeci de mii de euro în conturi şi 400.000 de euro bijuteriile soţiei
Ninel Peia declarația de avere. Preşedintele Partidului Neamul Românesc, deţine peste zece terenuri, două maşini de lux şi conturi generoase cu bani proveniţi din vânzarea unor terenuri şi a unui apartament, potrivit declaraţiei de avere publicată pe pagina oficială a Biroului Electoral Central.
Author: Raluca Ionita luni 14 octombrie 2019 , 08:37
Ninel Peia deține 11 terenuri intravilane şi arabile, o casă de vacanţă şi una de locuit, dar şi două maşini Mercedes Benz. Mai mult decât atât, soția acestuia deține bijuterii în valoare totală de 400.000 de euro, fiind vorba de inele, lanţişosare, cercei, brăţări, cercei din aur cu perle, smaralde și diamante.
În anul 2018 Peia a făcut bani din vânzări de terenuri, o valoare totală de de 128.000 de lei, dar şi înstrăinarea unui apartament cu suma de 80.000 de euro către Dan Nedela.
Ninel Peia are şi datorii la bănci de 85.000 de euro.
Ninel Peia- candidat din partea Partidului Neamul Românesc la alegerile prezidențiale 2019
Ninel Peia, în vârstă 49 de ani, fost deputat PSD, a intrat și el în mod oficial în cursa pentru Cotroceni.
Ninel Peia este un politician român, fost deputat, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
În martie 2016, Peia a fost exclus din PSD după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș.
În august 2016, Peia a declarat că în cadrul protestelor de după incendiul din clubul Colectiv, forțe externe ar fi urmărit ruperea României în trei țări.
Ninel Peia- Activitate profesională
feb 2018- prezent- Presedinte Partidul Neamul Romanesc
dec 2012- dec 2016- Camera Deputatilor, Deputat, Secretar Comisia Juridica
iun 2009- dec 2012- Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov, Bucuresti, Al.Lacul
Morii nr.1, sector 6, director executiv
iun 2008- consilier local oras Voluntari, primaria Voluntari, membru Comisia de urbanism, mediu si amenajarea teritoriului
2006- consilier personal al viceprim-ministru Bogdan Pascu, Guvernul României, coordonare activitati Directia mediul de Afaceri
2005- consilier personal al secretarului de stat pentru mediu, Constantin Popescu, ministrul Mediului, coordonare, implementare, armonizare legislatia de mediu în conformitate cu normele europene
2004- consilier personal al ministrului mediului Speranta Ianculescu, ministru mediului, coordonare, implementare, armonizare legislatia de mediu în conformitate cu normele europene
01.06.1997-18.09.2001
- SC. VISS CONSTRUCT INT SRL, consultanta imobiliara, director vânzari
02.04.1994-01.06.1997- SC. CREDO AMG SRL, consultanta imobiliara, director vânzari
Funcţii, activităţi într-un partid politic
Presedinte Partidul Neamul Romanesc
Ninel Peia- candidat din partea Partidului Neamul Românesc la alegerile prezidențiale 2019
Marți, 24 septembrie, BEC a înregistrat candidaturile depuse de John Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu şi Ninel Peia.
„Au fost identificate 201.836 semnături, din care 1.215 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conținând semnături. De asemenea, 48.791 prezentate ca aparținând unor persoane diferite, conțin elemente de similitudine evidentă.”, anunță BEC.