Cinci membri ai aceleiaşi familii, inclusiv un copil, au fost găsiţi morţi într-o gospodărie din comuna Bascov, marţi după-amiază, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Citeste si: VIDEO- Cinci membri ai unei familii, printre care și o fetiță de 5 ani, au fost uciși în Argeș. Principalul suspect ar avea probleme psihice

După ce ar fi comis oribila crimă, individul, în vârsta de 53 de ani, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor dar a fost oprit la timp de poliţişti.  

IPJ Argeș: Victimele nu au fost înjunghiate

"În ziua de 9 august a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din comuna Bascov, ar fi găsit, când s-a întors la domiciliu, cinci membri ai familiei sale (soţia, copilul, cei doi socri şi un cumnat), decedaţi, înjunghiaţi. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au constatat că cele sesizate se confirmă", a informat, iniţial, Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Argeş.

Citeste si: Un bărbat gelos a intrat în casă peste rivalul său și l-a înjunghiat de opt ori

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Ulterior, IPJ Argeş a precizat, într-o informare transmisă presei, că în urma cercetărilor la faţa locului s-a constatat victimele au fost găsite cu urme de violenţă, nefiind vorba despre înjunghiere.

Cum a fost prins criminalul

La scurt timp după descoperirea macabră, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 53 de ani, cunoscut cu probleme psihice.

"Bărbatul se află în custodia poliţiştilor, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş", au menţionat autoritățile într-un comunicat. 

Bărbatul cu probleme psihice din localitatea Bascov, suspectat că a ucis cinci membri ai familiei sale, nu ar fi avut antecedente de comportament violent, a declarat ulterior prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea.

El a precizat că suspectul a fost găsit în apropierea locuinţei şi nu a opus rezistenţă.

Ce le-a povestit criminalul polițiștilor

"Despre persoana respectivă(...) se cunoaşte că era în evidenţe cu boli psihice. Nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui, sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă. Nu aveam deocamdată detalii despre un mobil, ceea ce vă pot spune este că s-au purtat discuţii cu făptuitorul. Făptuitorul a relatat despre aceste fapte pe care le cercetăm, urmează să fie condus la Parchet(...) pentru declaraţii, bineînţeles cu respectarea tuturor drepturilor procesuale.(...) Din primele date, se pare că nu a fost implicat în niciun fel de situaţii conflictuale, sau cel puţin situaţii conflictuale care să fie aduse la cunoştinţa organelor de cercetare penală sau poliţiei. Era coerent şi a relatat destul de liber şi cursiv despre o anumită modalitate de săvârşire a faptelor", a declarat Palaghiea.

Potrivit primarului comunei Bascov, Gheorghe Stancu, suspectul era înregistrat cu probleme psihice de 16 ani.

Citeste si: Calitățile pe care Adriana Bahmuțeanu le-a văzut în fostul ei soț, Silviu Prigoană. “Mă gândesc la ce viață frumoasă am fi putut să avem.”- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

"El era în evidenţele medicului de familie din anul 2006 cu handicap accentuat psihic, permanent. Nu a avut până acum antecedente.(...) El locuia cu tata, cu mama şi cu fratele, care era necăsătorit", a afirmat edilul.

Cum au fost găsite victimele

"Victimele au fost găsite în interiorul celor două imobile de la adresa în care se află locuinţa dumnealor.(...) Toate victimele poartă semne ale unor agresiuni destul de intense. S-a putut face o rectificare faţă de informaţiile iniţiale, în sensul că informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce vă pot spune este că în cazul acesta este vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva", a mai spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si