Încă un focar de CORONAVIRUS la Buzău. Alte 10 persoane diagnosticate cu COVID-19
A fost anunțat un alt focar de COVID-19 la Buzău. Zece persoane de la azilul din Aldeni au fost confirmate cu coronavirus.
Zece persoane din azilul de la Aldeni, judeţul Buzău, au fost confirmate, vineri, cu infecţie cu coronavirus, fiind declarat focar. Este a doua oară în ultima lună când Direcţia de Sănătate Publică Buzău declară focar în această unitate, după ce la începutul lunii patru persoane au fost confirmate cu COVID-19.
Potrivit medicului Carmen Scântei de la DSP Buzău, cele 10 persoane au fost depistate cu coronavirus la testarea periodică făcută în toate azilurile şi căminele din Buzău.
Este vorba despre 7 beneficiari ai centrului, în care sunt îngrijite persoane cu probleme psihice grave, şi despre 3 angajaţi.
Aceasta este a doua oară când DSP Buzău declară focar de coronavirus în azilul de la Aldeni.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
La începutul lunii, patru persoane- doi beneficiari şi doi angajaţi- au fost depistaţi cu coronavirus, însă ulterior, pentru că nu au apărut noi cazuri, focarul iniţial a fost închis.
În centrul de la Aldeni sunt internate 97 de persoane cu grave probleme psihice, iar numărul personalului de îngrijire se ridică la 66.
Azilul de la Aldeni este al patrulea centru din judeţul Buzău unde autorităţile de sănătate publică au declarat focar de coronavirus.
Cazuri de COVID-19 mai sunt la azilul "Al. Marghiloman", cu un total de 36 de bolnavi- 8 angajaţi şi 28 de beneficiari. Aici, s-au înregistrat şi două decese. De asemenea, la Haleş, doi bătrâni cu coronavirus au murit, aici fiind înregistrate 36 de îmbolnăviri- 12 angajaţi si 24 de beneficiari. La Costeşti, cinci bătrâni cu COVID-19 au murit, numărul total al confirmărilor fiind de 34, dintre care 11 angajaţi şi 23 de beneficiari.Citeste si: Nelu Tătaru este optimist: "Ne aşteptăm la o scădere a numărului de cazuri de coronavirus"
Citeste si: Este oficial. Părinții primesc zile libere plătite dacă se închid școlile
Citeste si: OMS atenționează Europa! Deschiderea școlilor va duce la o „situație complicată”
Vineri, în Buzău au fost raportate 23 de cazuri noi de coronavirus, la pacienţi cu vârste între 19 şi 78 de ani. De asemenea, sunt raportate şi două decese: o femeie de 63 de ani care a murit în Spitalul Judeţean şi un bărbat de 85 de ani, rezident al Centrului pentru Persoane Vârstnice Haleş.
Citeste si: Ministrul Educației, despre cum se vor desfășura cursurile: „Am solicitat deblocarea posturilor”