Adriana Cotel, noua şefă de la Agenţia Naţională a Medicamentului, a pierdut procesul cu Poliţia Rutieră Argeş în urmă cu două luni. Cotel ceruse în instană anularea procesului verbal prin care i se ridica dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile şi primea o amendă de 2.175 lei. Şefa Agenţiei Medicamentului a circulat cu 110 km/h pe raza unei localităţi din Argeş, acolo unde viteza maximă era de 60 km/h.

Adriana Cotel pare însă să-şi fi făcut un obicei din a încălca regulile de circulaţie, dovadă şi faptul că în ultimii ani a avut mai multe amenzi. În perioada 2013 – 2018, ea a fost sancţionată de 16 ori, 9 dintre aceste sancţiuni fiind date pentru viteză.

”Petenta fusese sancţionată pentru aceeaşi contravenţie, respectiv depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h cu doar 3 luni anterior constatării prezentei contravenţii şi cu toate acestea nu a înţeles să respecte dispoziţiile legale”, se arată în dosar.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Adriana Cotel s-a războit nu mai puţin de 3 ani în instanţă cu Poliţia Rutieră Craiova, după ce permisul i-a mai fost suspendat o dată, în 2013. Cotel a cerut în instanţă anularea unei contravenţii în 2013, a pierdut, după care a făcut apel şi a pierdut din nou.

Femeia a mers mai departe şi a cerut recurs, la Curtea de Apel Craiova, însă instanţa a anulat cererea pe motiv că nu era corect formulată.

”Petenta a mai arătat că, faptul că rula cu o viteză mai mare era datorat şi de faptul că la ora aceea terminase şedinţa care se ţinuse la Bucureşti şi deşi avea cazare la hotel, din motive obiective, a trebuit să ajungă la Craiova”, se arată în dosar.

Cotel spune că nu este ea bruneta decoltată de lângă şefa ANAF

Adriana Cotel, considerată o apropiată a lui Darius Vâşcov, a ajuns în octombrie 2019, în fruntea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care reglementează o piaţă de 50 miliarde lei pe an. Cotel a ajuns însă celebră printr-o altă întâmplare: o fotografie devenită virală în care apare Mihaela Triculescu, noua şefă ANAF alături de o brunetă cu forme generoase şi cu decolteu la vedere. Iniţial, presa a scris că aceasta ar fi chiar Cotel, însă aceasta a transmis o notificare prin cadrul unei societăţi de avocaţi prin care neagă acest lucru şi susţine că ar putea apela la ”instituţiile abilitate în vederea reparătii prejudiciului de imagine adus” dacă informaţia nu va fi dezminţită.
 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si