"Nu mai merită să pleci din România". Ce spune un român stabilit în Canada despre viața tot mai scumpă din țara sa adoptivă
Un român stabilit în Canada de mai mulți ani îi avertizează pe toți compatrioții care iau în calcul emigrarea pe continentul nord-american. "Nu se mai merită să pleci din România. Se merita în anii ’90, dar acum nu", spune el.
Author: Sorin Negru miercuri 20 martie 2024 , 21:15
Postarea românului stabilit de șase ani în Canada a devenit virală pe rețelele sociale. „Gândiți-vă de două-trei ori înainte de a pleca", le transmite bărbatul celor din țară.
"Eu știu ce înseamnă să trăiești în Canada și costul vieții e foarte scump. Pentru a trăi o viață, normală, decentă, în Canada îți trebuie 6.000-7.000 de dolari”, spune românul.
Potrivit acestuia, sunt foarte mulți șarlatani și oameni care vorbesc lucruri nereale despre Canada, doar pentru a face bani pe spatele emigranților.
„Până în pandemie, chiriile erau destul de ieftine"
Oricine locuiește în Canada are nevoie de un venit considerabil pentru a face față cheltuielilor lunare extrem de ridicate, atrage atenția românul pe canalul său de You Tube.
„Până în pandemie, chiriile erau destul de ieftine, îți permiteai să închiriezi o casă la vreo 1.500-1.700,
maxim 2.000 de dolari. Acum, pentru a închiria o casă îți trebuie între 2.500 și 3.000 de dolari. E foarte greu să găsești o locuință. Trebuie luat în calcul și depozitul, care costă cât o lună de chirie și două”, a explicat românul.
Mâncarea, tot mai scumpă în Canada
facturile la electricitate, gaz și taxa de gunoi, ce pot varia între 400 și 700 de dolari pe lună, dar și costurile cu benzina sau motorina, ce pot ajunge între 500 și 1.000
de dolari pe lună, în funcție de distanțele parcurse lunar.
Românul spune că și costurile alimentelor au crescut enorm în ultimii ani în Canada.
„Mâncarea pentru o familie cu doi-trei copii te costă undeva între 1.800 și 2.500 de dolari pe lună. Bine, sunt oameni care sunt mai chibzuiți și cheltuie cu 100-200 de dolari mai puțin decât restul. Dar, oricum, fără 2.000-2.500 de dolari nu scapi”, spune el, potrivit Adevarul.ro.