O actriță celebră a mărturisit că este "demisexuală"
O actriță celebră din lumea serialelor sud-americane i-a surprins pe toți fanii cu cele mai recente destăinuiri făcute pe rețelele sociale. Ea a fost întrebată cu privire la "orientarea sexuală" și a oferit un răspuns neașteptat.
Originară din Venezuela, Nela González este una dintre cele mai recunoscute actrițe de televiziune din America Latină.
Actrița a jucat în zeci de telenovele cu succes în întreaga lume, fiind cunoscută inclusiv de publicul românesc din producții renumite precum „Legea inimii”, „Te voi iubi mereu” și „Mi gorda bella”.
Conform El Tiempo, actrița a avut o relație de patru ani cu scriitoarea Amalia Andrade. După
ce iubirea dintre cele două s-a răcit, fanii actriței au vrut să afle mai multe despre viața intimă a vedetei.
Nela Gonzales nu a ezitat să ofere detalii din relațiile ei, atât cele amoroase, cât și sociale. Prin intermediul rețelelor de socializare, artista a împărtășit mai multe fotografii cu stilul ei de viață, inclusiv din perioada când nu era single ca
în prezent.
"Nu sunt lesbiană, cum se crede"
Ea și scriitoarea columbiană Amalia Andrade au fost logodite din 2018 până la sfârșitul anului 2022, potrivit revistei „Cromos”.
La acel moment, mai mulți internauți credeau că actrița este lesbiană, așa cum a confirmat în timpul unui interviu pentru un canal YouTube în decembrie 2022.
„Ceea ce nu am înțeles este că au spus: „Oh, acum ești lesbiană”, dar nu, încă îmi plac bărbații, așa că am spus bine, sunt bisexual, dar nu mi s-a părut potrivit cuvântul”, a mărturisit atunci actrița.
În mai multe rânduri, venezueleanca a precizat că orientarea ei sexuală este legată de modul ei de a iubi și de a stabili relații amoroase în funcție de legătura emoțională pe care o stabilește cu ei, indiferent de sex.
"Sunt demisexuală, adică nu mă îndrăgostesc de cineva din cauza fizicului, ci din cauza a ceea ce îmi transmite. Trebuie să am o legătură emoțională cu cineva pentru a simți altceva”, a spus Nela Gonzalez.
Ce este demisexualitatea?
În spectrul divers al sexualității umane, apar în mod constant termeni care extind înțelegerea și respectul pentru diferitele moduri în care oamenii experimentează dragostea și atracția.
Demisexualitatea a fost menționată în diferite ocazii de declarațiile actriței Nela González, iar presa sud-americană a încercat să explice publicului ce înseamnă:
"Demisexualitatea este o orientare sexuală în care atracția sexuală apare doar după ce s-a stabilit o legătură emoțională strânsă cu cineva. Cu alte cuvinte, se experimentează atracție sexuală doar atunci când au o conexiune emoțională profundă cu persoana respectivă", scrie portalul "Psicología y mente".
Unele caracteristici care sunt în concordanță cu această orientare sexuală sunt următoarele:
- Nu ești atras sexual de nimeni, decât dacă creezi mai întâi o legătură emoțională cu acea persoană. - Este nevoie de mai mult decât majoritatea oamenilor pentru a dezvolta sentimente de atracție sexuală. - În general, ești atras sexual doar de oameni care îți sunt prieteni apropiați. - Ești mai interesat de intimitate decât de activitatea sexuală. - Îți este dificil să fii atras sexual de cineva pe care nu îl cunoști bine. - Ești atras sexual doar de o singură persoană la un moment dat.