In articol:
Tragedie în lumea muzicală sud-americană. O cântăreață talentată, Alezka Thalia Manrique, în vârstă de 27 de ani, a pierit într-un mod absurd în timpul unui turneu pe care îl susținea prin Peru.
Citește și: VIDEO Momentul șocant în care mai mulți fotbaliști cad secerați pe teren după ce un fulger căzut din senin
Atacul armat a avut loc în localitatea Bagua Grande duminică, în jurul orei 5 dimineața, potrivit Daily Mail.
Sfârșit tragic pentru o cântăreață talentată
Alezka Thalia Manrique, care a cântat sub numele Thalia Castillo, tocmai se alăturase trupei în urmă cu două luni și era de așteptat să absolve o facultate de administrarea afacerilor.
Ingrid Vallejo, una dintre colegele de trupă a lui Manrique, le-a declarat polițiștilor că atacatorii l-au forțat pe șofer să coboare din autobuz și că apoi au fost bătuți.
"Partenera mea de scenă a vrut să se ascundă în baia autobuzului, din instinctul de a se proteja și în momentul în care a intrat acolo, împușcătura a avut loc”, a spus Vallejo.
Bărbații înarmați au tras-o din autobuz pe cântăreța împușcată și i-au aruncat trupul într-un șanț, în timp ce le-au ordonat membrilor trupei să rămână la pământ.
Grupul de jefuitori au fugit cu instrumentele muzicale și cu banii pe care trupa i-a primit pentru spectacol.
Thalia Manrique a murit în timp ce era transportată de urgență la spital. Fratele ei, Jair Enrique, a declarat luni pentru postul de radio RPP că Poliția Națională din Peru a identificat suspecții și așteaptă aprobarea unui mandat de arestare pentru a-i captura.