Close sidebar
Close sidebar

O femeie din Buzau a nascut intr-un WC de curte. Femeia nu a stiut ca este insarcinata

La sfarsitul lunii septembrie o femeie duin Buzau a nascut un bebelus intr-un WC de curte. Femeia, care are probleme psihice, a sustinut ca nu stia ca este insarcinata.

A.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

 

Povestea supravieţuirii unui prunc după ce a fost născut într-un WC şi scăpat în latrină, în localitatea buzoiană Ulmeni, a impresionat multă lume, la sfârşitul lunii septembrie. Informaţia conturată şi cu opinii din partea anchetatorilor preciza iniţial că mama nou-născutului, o tânără de 29 de ani, a reuşit să ascundă sarcina timp de 9 luni, iar când i-a venit sorocul a mers la WC-ul din curtea casei unde a născut. Gestul a părut suspect încă din prima clipă. Femeia s-a plâns toată dimineaţa de 22 septembrie că îi este rău şi că are o hemoragie. Spre orele prânzului, unchiul tinerei a auzit plânsetul copilului în latrina din curte şi a anunţat autorităţile.    ”Spunea că îi este rău şi am dat telefon la salvare, să o ia, apoi m-am dus la WC unde am găsit copilul. Nu ne-a spus că e însărcinată.
Am mers la toaletă când am auzit copilul, am dat peste cap cabina, şi l-am văzut jos. Probabil a stat pe colac şi nu a simţit. A intrat în panică şi nu a realizat că a născut”, ne-a declarat atunci Gheorghe Măntulescu, unchiul fetei
Femeia şi copilul au fost internaţi la Maternitatea Buzău. Bebeluşul avea la naştere 3,340 kg şi era perfect sănătos, chiar dacă a stat câteva minute în bazinul cu fecale.
  Cazul a fost preluat de procurori, care, după aproape o lună de anchetă, au concluzionat că tânăra nu poate fi acuzată de tentativă de pruncucidere. Din cauza retardului mintal de care suferă, ea nici măcar nu a realizat că a dat naştere unui copil. Procurorii de pe lângă Judecătoria Buzău au decis, în consecinţă, să claseze dosarul.   Femeia de 29 de ani locuieşte în Ulmeni, împreună cu părinţii săi, este căsătorită şi mai are un copil de trei ani.
Se află într-un proces de evaluare de către specialiştii Direcţiei de Asistenţă şi Protecţia Copilului Buzău, instituţie care încearcă să stabilească cui îi va îngredinţa micuţul, aflat acum în Maternitate, relateaza ziarul Adevarul.

Povestea supravieţuirii unui prunc după ce a fost născut într-un WC şi scăpat în latrină, în localitatea buzoiană Ulmeni, a impresionat multă lume, la sfârşitul lunii septembrie. Informaţia conturată şi cu opinii din partea anchetatorilor preciza iniţial că mama nou-născutului, o tânără de 29 de ani, a reuşit să ascundă sarcina timp de 9 luni, iar când i-a venit sorocul a mers la WC-ul

din curtea casei unde a născut. Gestul a părut suspect încă din prima clipă.

Femeia s-a plâns toată dimineaţa de 22 septembrie că îi este rău şi că are o hemoragie. Spre orele prânzului, unchiul tinerei a auzit plânsetul copilului în latrina din curte şi a anunţat autorităţile. ”Spunea că îi este rău şi am dat telefon la salvare, să o ia, apoi m-am dus la WC unde am găsit copilul. Nu ne-a spus că e însărcinată. Am mers la toaletă când am auzit copilul, am dat peste cap cabina, şi l-am văzut jos. Probabil a stat pe colac şi nu a simţit. A intrat în panică şi nu a realizat că a născut”, ne-a declarat atunci Gheorghe Măntulescu, unchiul fetei

Femeia şi copilul au fost internaţi la Maternitatea Buzău. Bebeluşul avea la naştere 3,340 kg şi era perfect sănătos, chiar dacă a stat câteva minute în bazinul cu fecale. Cazul a fost preluat de procurori, care, după aproape o lună de anchetă, au concluzionat că tânăra nu poate fi acuzată de tentativă de pruncucidere.

Citeste si: Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a murit la doar 31 de ani. A fost găsit fără viață în curtea unui hotel din Buenos Aires- kanald.ro

Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro

Citeste si: Povestea francezului cu o podgorie secretă în centrul Parisului. Cultivă 2.000 de vițe de vie printre blocuri: „Este excepțional”- antena3.ro

Din cauza retardului mintal de care suferă, ea nici măcar nu a realizat că a dat naştere unui copil. Procurorii de pe lângă Judecătoria Buzău au decis, în consecinţă, să claseze dosarul. Femeia de 29 de ani locuieşte în Ulmeni, împreună cu părinţii săi, este căsătorită şi mai are un copil de trei ani. Se află într-un proces de evaluare de către specialiştii Direcţiei de Asistenţă şi Protecţia Copilului Buzău, instituţie care încearcă să stabilească cui îi va îngredinţa micuţul, aflat acum în Maternitate, relateaza ziarul Adevarul.

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: Povestea francezului cu o podgorie secretă în centrul Parisului. Cultivă 2.000 de vițe de vie printre blocuri: „Este excepțional”- antena3.ro

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI