O întreagă familie a murit într-un accident de mașină, după ce s-au izbit de o camionetă de tractare, în apropierea unei baze militare din Pyeongtaek.
Mașina a luat foc în urma impactului
Luis Taveras, în vârstă de 27 de ani, soția sa Lisbeth, în vârstă de 30 de ani, și fiul lor, Luis, în vârstă de 16 luni, au fost uciși când mașina lor s-a ciocnit de o camionetă în Pyeongtaek, lângă Camp Humphreys, una dintre cele mai mari baze americane.
Bărbatul a servit timp de patru ani în armată.
Mașina a explodat în urma impactlui, iar cei trei nu au mai avut nici o șansă.
„Niciun cuvânt nu poate exprima cu acuratețe durerea cu care se confruntă prietenii și familia lor'', a declarat comandantul unității. ''Noi, ca parte a Armatei, vom merge mai departe într-un mod care să ofere sprijin și asistență celor îndurerați''.
Citeste si: Un tânăr a alunecat și s-a rostogolit 100 de metri pe o pantă din Tâmpa. Salvamontiștii au constatat că tânărul consumase băuturi alcoolice
În urma accidentului a fost deschisă o anchetă
Șoferul camionetei a fost transportat la un spital din apropiere pentru a-și trata rănile care nu îi pun viața în pericol.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Agenția Națională de Poliție Coreeană investighează în prezent accidentul și analizează filmările din mașina unui martor, precum și probele ADN, a informat Stars and Stripes, conform observatornews.ro.
Taveras a fost unul dintre cei aproximativ 28.500
de soldați americani sosiți în Coreea de Sud.
Citeste si: O femeie din Neamț a fost accidentată mortal după ce a traversat prin loc nepermis