In articol:
Miercuri, presa din Grecia a semnalat două cazuri de români confirmați cu coronavirus.
Prima, o româncă în vârstă de 60 de ani, a fost internată într-un spital din Atena, după ce a vizitat-o pe fiica ei care lucrează în Grecia. Ea a trecut granița pe la Promachonas, a făcut testul Covid-19 dar rezultatul a fost negativ.
La doar câteva zile după efectuarea testului, femeia a prezentat simptome de infectare cu coronavirus, iar testul efectuat în spitalul local a arătat că aceasta fusese infectată.
Ea a fost internată în spital, dar pentru că starea sa se deteriora, a fost transferată într-un spital din Atena.
Cel de-al doilea caz, un bărbat care se afla în Corfu, a fost plasat în carantină, alături de soția sa, despre care nu există informații că ar fi infectată.
Autoritățile din Grecia pregătesc noi măsuri
Creșterea cazurilor de coronavirus în rândul turiștilor a făcut ca guvernul elen să se reunească, miercuri, într-o ședință de urgență pentru a discuta noi măsuri de protecție.
În ultimele 24 de ore, statul elen a înregistrat 58 de noi cazuri, 34 fiind de import.
Jurnaliștii greci scriu că premierul grec ar putea anunța obligativitatea purtării măștilor în spații închise dar și în cele deschise, dacă nu este posibilă păstrarea distanțării sociale.