Familia lui Salam trece  printr-un moment greu. O rudă de a lui Florin Salam a decedat în urmă cu puțin timp. Vestea a șocat pe toată lumea. Adrian Petrache, nepotul lui Florin Salam, vorbește despre trecerea în neființă a membrului din familia sa.

Citește și: Florin Salam, internat în spital de urgență, cu Covid-19

Jan Stoian, o rudă de a lui Salam, a murit la vârsta de 60 și ceva de ani.

El era un cunoscut cântăreț, iar vestea că a decedat a venit fulgerător pentru familia Stoian, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut.

Doliu în familia Stoian

Adrian Petrache, nepotul manelistului, a vorbit pentru spynews.ro. El a făcut declarații despre moartea lui Jan Stoian, cel care a fost profesorul său de chitară, dar și mentorul lui în cariera muzicală. Abia după ce au colaborat profesional, cei doi au aflat, de fapt, că sunt și rude. Jan Stoian a decedat din cauza unei probleme la inimă.

„A fost profesorul meu de chitară și mentorul meu, așa ne-am cunoscut. Ulterior am aflat că suntem și membrii în aceeași familie, mi-e o rudă mai îndepărtată, dar există o legătură de sânge. A avut o problemă la inimă și din păcate a murit, avea 60 și puțin de ani, dar nu îi arăta”, a spus Adrian Petrache pentru Spynews.ro,

în exclusivitate.

Citește și: Bianca Drăgușanu a ajuns pe mâna medicilor. Ce a pățit blondina

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Adrian este fiul surorii lui Florin Salam. Tânărul spune despre Jan Stoian că a fost bărbatul care l-a îndrumat în muzică, că a fost unul dintre cei mai mari muzicieni pe care România i-a avut. El a cântat pe cele mai mari scene ale lumi alături de nume uriașe internaționale.

„A fost și este în continuare unul dintre cei mai mari muzicieni pe care i-a avut România vreodată. Era un muzician universal, a cântat pe scene și cu nume mari și staruri internaționale de pe planeta asta de ți-e și frică să le pronunți numele: Nicole Scherzinger, Mariah Carey, mulți, mulți. E unul dintre cei mai mari chitariști pe care i-a avut România vreodată”, a mai spus Adrian Petrache.

Citește și: Percheziții la clanul „Cocalarilor”. Interlopii, ridicați pentru deținere de arme, furturi, șantaj

Jan Stoian a murit fulgerător. În urmă cu doar câteva zile, Adrian Petrache vorbea cu bărbatul și programau să se vadă și să aibă cântări împreună, acum din păcate vorbește la trecut despre cel care i-a fost mentor în carieră în tot acest timp.

„Mă iubea rău de tot și eu îl iubeam la fel de mult, ulterior am aflat că suntem neamuri și tot așa. Moartea a fost fulgerătoare, s-a întâmplat foarte repede, în câteva zile.

Săptămâna trecută chiar vorbeam cu el, programam cântări”, a mai spus el.

Adrian a fost extrem de apropiat de Jan Stoian. Nepotul lui Salam a publicat un mesaj emoționant însoțit de mai multe imagini și clipuri video, pe pagina regretatului artist.

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Citește și: Betty, fiica lui Florin Salam, și-a schimbat numele de scenă! Ce nume a ales fiica manelistului

Tânărul mărturisește în mesajul postat că Jan Stoian va rămâne toată viața în inima lui și nu îl va uita niciodată.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că te-am cunoscut și că ne-am îndrăgostit și iubit așa tare unul pe celălalt! Ești în inima mea toată viața. A venit momentul să te duci lângă stele pentru ca tu ești cea mai mare stea, locul tău e acolo, lângă suflete ca ale tale de bune, ai luminat pământul îndeajuns pentru cei ce au putut să înțeleagă și să aprecieze lumina ta! Tati meu iubit ne vom întâlni, vom râde, vom cânta. Până atunci ..pot doar să te visez. Te iubesc mereu! Dumnezeu cu tine!”, a fost mesajul emoționant al lui Adrian Petrache, pe Facebook.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si