In articol:
"Cu cât mai mari, cu atât mai bine", și-au spus pesemne cei care au dat banala canistră pe bidoane uriașe, ori pe butoaie metalice folosite, de regulă, în construcții pentru a merge să cumpere benzină după ce pe internet au apărut știri false cum că prețul ar ajunge la 11 lei pe litru.
Oamenii au luat benzină în damigene de vin și bidoane de apă
"La 12 noaptea se face 11 lei. Chiar acum au zis băieții de-acolo: 11 lei la 12 noaptea", a spus bărbatul.
Ca nu cumva să-l prindă noaptea la pompă, un alt bărbat a considerat că e o pierdere de timp să facă rost de canistre și a venit să ia combustibil cu tradiționalele damigene de vin. Grăbite au fost câteva doamne, care au pus benzina în bidoanele de apă plată.
În urmă a rămas un bărbat hotârât să umple bidonul până la ultima picătură. Este indiferent la claxoanele disperate ale celor de la coadă.
Internauții s-au amuzant de situație
În timp ce jumătate de Românie a fost în benzinării, cealaltă a făcut haz de necaz pe Facebook și pe Tik Tok. Glumele au curs una după alta pe conturile de socializare cu zeci de mii de urmăritori:
"Gicu a stat trei ore la coadă la benzinărie, cu motorul pornit, a consumat zece litri de motorină și apoi a cumpărat treizeci de litri. Cei zece litri pe care i-a consumat la coadă fuseseră cumpărați cu 7 lei litru, iar azi Gicu a cumpărat benzina cu 7.60 lei/litru. Să se calculeze ce economie a făcut Gicu."
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tot pe internet, alții s-au întrebat care sunt condițiile de retur ale benzinei și dacă proviziile de benzină au loc lângă cele de drojdie și hârtie igienică. Ba chiar cineva a propus ca motorina să fie esența celui mai nou parfum din moment ce stârnește atâta interes.
Citeste si: VIDEO| Ce prețuri au motorina și benzina azi în România, după panica de ieri
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.