In articol:
Cunoscuta actriță Oana Pellea (58 de ani) duce de ani buni o bătălie complicată în justiție pentru a intra în posesia moștenirii lăsate de părinții ei. Fata marelui actor Amza Pellea, plecat dintre noi în 1983, la doar 52 de ani, a cerut statului despăgubiri, încă de acum un deceniu, pentru perecutarea mamei sale, Domnica, în regimul comunist, femeia având 14 ani de domiciliu forțat.
Potrivit mărturiei Oanei Pellea, bunicii ei materni au fot considerați ”chiaburi” de către comuniști, care le-au confiscat 150 de hectare de teren arabil. În fața instanței, Oana Pellea a cerut 100.000 de euro daune morale pentru suferințele îndurate de mama sa, dar a primit finalmente, în 2011, doar 5000 de euro despăgubiri, deși actrița își motivase cererea în baza legii privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora.
Oana Pellea se luptă prin tribunale pentru moștenirea părinților
În ultimii ani, Oana Pellea a continuat să protejeze moștenirea lăsată de părinți, reușind să obțină în instanță îndepărtarea unui bărbat din Băilești care ocupase abuziv un teren aparținând familiei Pellea. "Obligă pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3646 mp.
În prezent, pe rolul Tribunalul Dolj se găsește un alt dosar deschis de Oana Pellea în contextul luptei ei pentru protejarea moștenirii. Actrița are o ”revendicare imobiliară” la adresa unui cuplu, termenul decis de judecători pentru următoarea înfățișare fiind de 5 octombrie anul curent.