Alin are arsuri pe 75% din supragața corpului și are nevoie de sânge pentru a putea începe grefarea.

"Este a 12-a zi de chin pentru mine, de când m-am trezit într-o situaţie odioasă, de când m-am trezit într-o situaţie groaznică, situaţie pe care n-o doresc absolut nimănui şi sper să nu fie nimeni nevoit să treacă prin aşa ceva. Nici măcar cei mai mari duşmani ai vostri sau ai noştri.

Sunt într-o situaţie oribilă şi chiar nu am avut chef să vorbesc, să scriu, să fac absolut nimic. Ştiţi foarte bine v-am spus că situaţia lui este una foarte gravă. Se află, efectiv, între viaţă şi moarte, se află la spitalul Floreasca. Şi v-am spus, încă de pe atunci, că avem nevoie de sânge şi de rugăciunile voastre. Asta ar fi mai mult decât ne-am putea dori. O să vă mulţumim toată viaţa noastră, avem nevoie de sânge, dacă puteţi dona în continuare, chiar avem. Şi ne rugăm ca organismul lui să reziste. Tot ceea ce facem este să ne rugăm pentru el. Şi vă rog să o faceţi şi voi, dar vă rog, avem nevoie de sânge. Oriunde vă aflaţi puteţi să o faceţi! În rest, o să începem grefarea, dacă zic bine, undeva mâine dacă o să avem suficient sânge", a spus Oana Radu.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Cazul Caracal. Decizie de ultimă oră a DIICOT: Urmează scanarea zonelor cimentate

Citeste si: Adolescent de 15 ani, dispărut de acasă! Părinții sunt disperați

Citeste si: Mihail, românul dispărut în Italia, a fost găsit mort. Câinii i-au stat alături până la final

Alin, iubitul Oanei Radu, este în comă indusă. Nu mănâncă, nu doarme şi respiră greu. Medicii susțin că șansele lui de recuperare sunt minime. „Doctorii sunt foarte rezervați în ceea ce privește șansa lui la viață. Dar nimeni nu e Dumnezeu și eu mă rog la Dumnezeu și nu o să mă lase. Eu nu îmi doresc decât să trăiască și să se bucure de mine și de cățelul nostru. Noi îl așteptăm acasă”, a spus Oana Radu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si