In articol:
- Ornela Pasăre a avut parte de noi experiențe în călătoria din Egipt
- „Ne-am propus ca în fiecare an să ne reînoim jurămintele în Grecia”
Vara aceasta a fost una cu totul deosebită pentru Ornela Pasăre. Artista a avut parte de un concediu prelungit, de aventuri uluitoare și de o aniversare specială.
Ornela Pasăre, artistă: „Toată luna, nici nu mai știu cât am stat, unde am stat, am început cu Egiptul, apoi Tenerife și după care Grecia, în Grecia trebuia neapărat să ajungem pentru că noi ne-am reînoit jurămintele anul acesta.
Ornela Pasăre a avut parte de noi experiențe în călătoria din Egipt
Simpatica artistă nu a fost la prima călătorie în Egipt, însă de data aceasta a avut parte de experiențe noi, la care nici nu s-ar fi gândit.
Ornela Pasăre, artistă: „Am mâncat pentru prima dată în viața mea carne de cămilă, a fost senzațională, am băut lapte de măgăriță, ridică foarte mult imunitatea.”
„Aventura culinară” a fost completată de una subacvatică: pentru prima dată în viață, Ornela s-a plimbat cu submarinul.
Ornela Pasăre, artistă: „A fost o super provocare. Ne-am scunfundat cam 25-30 de metri, a fost superb. Dacă ajungi în Hurgada și nu te-ai plimbat cu submarinul nu ai făcut nimic.”
Încărcată cu energie și veselie de la toate aventurile trăite în Africa, Ornela a zburat apoi direct în Tenerife, unde a rămas surprinsă de frumusețea locului și de unde s-a întors cu suveniruri.
Ornela Pasăre, artistă: „Am ajuns în satul Masca, un loc desprins din rai. Am mâncat o înghețată de cactus și o limonadă de cactus pentru prima dată în viața mea.”
„Ne-am propus ca în fiecare an să ne reînoim jurămintele în Grecia”
Ultima destinație din concediul Ornelei a fost însorita Grecie. Artista și soțul ei au revenit în insula Thassos, supranumită și insula de smarald, locul în care, în urmă cu 2 ani, s-au logodit.
Ornela Pasăre, artistă: „Ne-am propus ca în fiecare an să ne reînnoim jurămintele în Grecia, pentru că acolo am fost cerută de soție, acolo ne-am logodit și atunci este un loc aparte. Foarte repede au trecut, este minunat, este la fel ca la început, flacăra se aprinde din ce în ce mai mult, e minunat și îndemn pe toți să să nu mai sta singuri.”
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Deși și-a încărcat bateriile pentru o lungă perioadă de timp, Ornela se gândește totuși la următoarea destinație de vacanță. Și-ar dori ca anul acesta, în an de sărbători, să petreacă alte câteva zile într-o zonă exotică de pe glob.