In articol:
- Ultima scrisoare a Papei Benedict al XVI-lea
- Moștenirea controversată a Papei Benedict
- Ultimele cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea
Fostul Papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă într-o mănăstire din Vatican, la vârsta de 95 de ani, a cerut iertare, în testamentul spiritual publicat după moartea sa, de la cei pe care i-a „rătăcit” de-a lungul vieții sale.
Citește și: A murit Papa Emerit Benedict
Papa Benedict a fost singurul papă cu origini germane din ultima jumătate de mileniu și primul pontif din aproape 600 de ani care a demisionat din funcție, în loc să rămână papă pe viață.
Citește și: Papa Francisc, aproape de a demisiona? Ce a mărturisit Suveranul Pontif
Papa Benedict al XVI-lea a fost ales papă în aprilie 2005, imediat după moartea lui Ioan Paul al II-lea. El a scris peste 60 de cărţi între anii 1963, când era preot, şi 2013, când a demisionat din fruntea Bisericii Catolice.
Ultima scrisoare a Papei Benedict al XVI-lea
În cadrul testamentului său spiritual, care constă într-o scrisoare cu ultimele cuvinte ale papei, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre „multele motive” pentru care poate fi recunoscător pentru viața sa, conform CNN.
În scrisoarea datată 29 august 2006, fostul papă Benedict XVI i-a mulțumit lui Dumnezeu că l-a îndrumat „bine” de-a lungul vieții. El și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de părinții săi, despre care a spus că i-au dat „viață într-o perioadă dificilă”.
Citește și: Mesajul șocant al lui Vladimir Putin de Anul Nou 2023
Citeste si: Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia- kanald.ro
În continuarea mesajului, el a ales să-i mulțumească surorii sale pentru ajutorul „dezinteresat” și fratelui său pentru „claritatea judecății” pe care i-a împărtășit-o.
Citește și: Papa Benedict, ”în stare gravă, dar lucid”. Ce au transmis reprezentanții Vaticanului
Papa Benedict a fost mai conservator decât succesorul său, Papa Francisc, care a făcut pași înainte pentru a atenua poziția Vaticanului cu privire la avort și homosexualitate.
Spre deosebire de Papa Benedict XVI, succesorul său a făcut mai mult pentru a gestiona criza abuzurilor sexuale care a cuprins biserica în ultimii ani ai mandatului lui Benedcit și i-a întunecat moştenirea.
Moștenirea controversată a Papei Benedict
În aprilie 2019, Papa Benedict a discutat despre criza abuzurilor sexuale din biserică într-o scrisoare publică, susținând că aceasta a fost cauzată parțial de revoluția sexuală din anii 1960 și de liberalizarea învățăturilor morale ale bisericii.
În ianuarie 2020, Papa Benedict XVI a fost forțat să se distanțeze de o carte considerată ostilă dorinței lui Francisc de a permite și bărbaților căsătoriți să devină preoți în anumite cazuri.
Citește și: Profeția înfricoșătoare a lui Nostradamus pentru anul 2023
Cartea care l-ar fi avut drept co-autor pe Papa Benedict XVI, „Din adâncurile inimii noastre”, apăra tradiția veche de secole a celibatului preoțesc în cadrul Bisericii Catolice. Papa Benedict a fost inițial creditat drept co-autor, dar mai târziu el a clarificat că a contribuit cu o singură secțiune a textului.
În 2022, un raport independent din Germania, ţara natală a papei Benedict al XVI-lea, a susţinut că acesta nu a luat măsuri în patru cazuri de abuzuri sexuale în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen, între 1977 şi 1982.
În scrisoarea din 2006, fostul papă a cerut „sincer” „iertare” pentru toți oamenii pe care i-a „rătăcit în orice fel”. În cuvintele de încheiere, fostul pontif a cerut „cu umilință”, în ciuda tuturor „păcatelor și neajunsurilor” sale, să fie primit de Dumnezeu în ceruri.
Ultimele cuvinte ale Papei Benedict al XVI-lea
„Jesus, ich liebe dich” (Iisuse, te iubesc) au fost ultimele cuvinte rostite de Papa Benedict al XVI-lea, potrivit reporterului argentinian de la Vatican Elisabetta Piqué de la La Nacion.
Jurnalista, considerată a avea surse foarte bune la Vatican, indică faptul că Papa Francisc s-a dus imediat la patul predecesorului său de îndată ce acesta a murit, el fiind printre primii care s-au aflat la căpătâiul defunctului Suveran Pontif.
Când Papa Benedict și-a dat ultima suflare la ora locală 9:34, arhiepiscopul Georg Ganswein, secretarul său, l-a sunat pe Papa Francisc pentru a-l informa despre deces.
„Zece minute mai târziu, fostul arhiepiscop de Buenos Aires a fost primul care a ajuns la căpătâiul lui Benedict pentru a oferi o ultimă binecuvântare și pentru a se ruga în tăcere lângă trupul său, deja fără viață”, se arată pe site-ul ziarului argentinian La Nacion.