VIDEO Ion Iliescu, audiat acasă în dosarul mineriadelor. A refuzat să dea declarații. Ce acuzații i se aduc fostului președinte în vârstă de 95 de ani
Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, a refuzat să fie audiat la domiciliu în Dosarul Mineriadei din 1990, dosar în care au fost chemați astăzi la Parchetul General alți doi inculpați: Petre Roman și Gelul Voican-Voiculescu.
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este urmărit penal în dosarul violențelor din iunie 1990. Procurorii de la Parchetul general l-au vizitat acasă pe fostul președinte, care avea 60 de ani la momentul mineriadei care a speriat Occidentul și a repus România în sfera de influență sovietică.
UPDATE Ion Iliescu a refuzat să stea de vorbă cu procurorii.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a refuzat, miercuri, să dea declaraţii procurorilor, iar avocatul său, Adrian Georgescu, a precizat că a făcut-o la recomandarea sa.
Procurorii s-au dus, miercuri, la domiciliul fostului preşedinte şi l-au informat că este înculpat, potrivit News.ro. Întrebat despre declaraţiile anteriooare ale lui Petre Roman, care susţine că nu a avut nicio implicare în acele evenimente, avocatul lui Ion Iliescu a răspuns: ”Îi respect modul în care îşi face apărarea”.
O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri la ora 14.00, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia pe fostul președinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990, informează Agerpres.
În cazul lui Ion Iliescu se aplică o procedură specială, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, dată fiind vârsta înaintată.
Care sunt acuzațiile care i se aduc lui Ion Iliescu
Abia în aprilie 2024, Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în dosarul vechi de decenii al primei mineriade, dosar care, recent, a fost retrimis de instanță pentru refacerea de la zero.
Parchetul General l-a pus sub acuzare pe fostul preşedinte pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
"În cauza cunoscută generic sub denumirea 'Mineriada din 13-15 iunie 1990', procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit.
a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal", se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul General.
Infracțiunile contra umanității sunt fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Cum se apără Petre Roman în fața procurorilor
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General, el fiind chemat de procurori pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are calitatea de inculpat, fiind acuzat de infracțiuni contra umanității.
Pentru același motiv a fost citat la Parchetul General și Gelu-Voican Voiculescu, însă acesta a solicita reprogramarea întâlnirii cu procurorii.
"Această învinuire este profund nedreaptă. Ce interes aveam eu, mai mult, cum aș fi putut eu, profesor, cercetător, trecut prin baricada de la Inter, unde au fost 39 de tineri, camarazi de-ai mei, uciși de gloanțele trase la ordinul lui Ceaușescu, angajez România pe drumul spre UE, spre NATO? Această angajare am făcut-o categoric și fără nicio ezitare. Deci, cum aș fi putut eu, ce interes aveam ca să organizez, să fac un complot, o represiune? Împotriva cui?(...) Nu există nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost cu implicarea evidentă a oamenilor fostei Securități", a declarat Petre Roman la intrarea în sediul Parchetului General.
Dosarul mineriadei, refăcut de la zero
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță.
Inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de fostul premier Petre Roman și fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
În acest dosar sunt urmăriți penal fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foștii generali Vasile Dobrinoiu și Peter Petre.
Cum a fost orchestrată mineriada din iunie 1990
Procurorii militari susţineau în primul dosar al Mineriadei că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau paşnic opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.
Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.