In articol:
- Papa în România 2019. Papa Francisc, unul dintre cei mai iubiți oameni din lume
- Papa în România 2019. Traseul vizitei Papei Francisc în țara noastră
Mai exact, pentru prima dată în istorie, un Papă din Ordinul iezuit conduce destinele lumii catolice. Iar în acest fel, Papa Francisc are o legătură cât se poate de serioasă cu Clujul și, mai ales, cu învățământul românesc.
PAPA ÎN ROMÂNIA 2019! Astfel, Universitatea din Cluj este considerată a fi continuatoarea vechiului Colegiu Iezuit, înființat prin strădania teologului și diplomatului italian Antonio Possevino, instituție la care a învățat, printre alții și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul. Încă de la înființare, Ordinul Iezuiților, acum reprezentat la cel mai înalt nivel al lumii catolice de Papa Francisc, s-a remarcat prin anumite trăsături specifice care l-au demarcat în mod durabil de restul ordinelor călugărești catolice, printre acestea numărându-se faptul că iezuiții au înființat școli la toate nivelurile.
Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro
De altfel, Ordinul iezuit a avut mult de suferit în România, iar Societatea lui Isus a fost desființată în mai multe rânduri, de-a lungul istoriei. În România, Ordinul iezuit a fost interzis ultima dată în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist.
Papa în România 2019. Papa Francisc, unul dintre cei mai iubiți oameni din lume
Papa Francisc este unul dintre cei mai iubiți oameni din lume, iar personalitatea sa marcantă l-a transformat într-unul dintre cei mai cunoscuți lideri politici și spirituali.
Papa în România 2019. Traseul vizitei Papei Francisc în țara noastră
Dacă în prima zi a vizitei sale în România, Papa se va afla în București, sâmbătă dimineață, Suveranul Pontif va pleca din București, cu avionul la Bacău. De acolo, se va deplasa cu mașina la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice. În jurul orei 17.00, papa va ajunge cu elicopterul pe aeroportul din Iași. La 17.30 face o vizită la catedrala romano-catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la București.
Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro
PAPA ÎN ROMÂNIA 2019! În cea de-a treia zi a vizitei sale în România, Papa Francisc va pleca de la București cu avionul, cu direcția Sibiu, de unde va merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, Papa va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. De acolo, va pleca cu elicopterul la Sibiu, unde va avea loc ceremonia de rămas bun, după care se va urca în avionul care îl va duce la Roma.