”Astăzi, în jurul orelor 14:30, am fost sesizaţi prin apel 112 de către un minor cu privire la faptul că, în urma unei altercaţii cu un alt minor, acesta l-a împins într-un canal de pe o strada din Sectorul 4. La faţa locului au fost mobilizaţi peste 70 de poliţişti din cadrul sectoarelor 3, 4 si 5, fiind desfăşurate activităţi ample de căutare. În urma verificărilor efectuate s-a reuşit identificarea minorului la adresa de domiciliu, stabilindu-se faptul că apelul este fals, nefiind primul de acest gen efectuat de către minor”, au transmis, marţi seară, poliţiştii din Bucureşti.
Potrivit acestora, părinţii minorului au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de 500 de lei.
Citeste si: Gabriela Firea a semnat contractul pentru realizarea parcării de tip park&ride de la intersecţia Pantelimon-Vergului; vor fi create 500 de locuri de parcare, investiţia fiind de 21 de milioane de euro
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Prima rectificare bugetara din acest an!
Citeste si: Un an de la protestul din 10 august! Ce s-a întâmplat cu jandarmerița Ștefania? A părăsit brigada specială și vrea 100.000 euro de la agresorii ei
Citeste si: VIDEO| Legea "Alexandra" ”Folosim acest prilej pentru a adresa rugamintea cetăţenilor să apeleze Serviciul 112 doar în cazul unei urgenţe. Apelurile false de genul celui de mai sus, întâlnite frecvent în ultimele zile, conduc la irosirea resurselor umane şi logistice, în plus, împiedicând utilizarea acestora pentru intervenţia pentru eliminarea unor urgenţe reale”, au mai transmis poliţiştii.
Un copil de 9 ani a sunat, marţi, la 112 şi a anunţat că a fost închis într-un canal colector pe strada Măceşului din Bucureşti.
Apelul s-a dovedit a fi fals.