Pensii mai mari din 2024 pentru cei peste trei milioane de români. Anunțul făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, astăzi, 11 noiembrie, că cei peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari din 2024.
Author: Maria Stiuca sâmbătă 11 noiembrie 2023 , 21:32
Datorită faptului că punctul de pensie va crește, peste 3 milioane de români vor beneficia de anul viitor de pensii mai mari, potrivit Simonei Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Simona Bucura-Oprescu anunță pensii mai mari din 2024
Întrebată la Antena 3 CNN câți pensionari nu vor beneficia de creștere a pensiei, Simona Bucura-Oprescu a explicat că peste 3 milioane de români vor avea parte de creșterea pensiilor din 2024, datorită faptului că punctului de pensie crește.
Astfel, fiecare român va beneficia de o mărire a pensiei de anul viitor.
„Pot să vă spun că peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari.
(…) Este important să ştie toţi românii că în 2024 vor avea pensii mai mari datorită celor două procese. Oricum, fiecare român, datorită majorării de la 1 ianuarie, fiecare român, datorită faptului că valoarea punctului de pensie creşte, fiecare român în 2024 va avea o pensie mai bună”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.
De asemenea, ea mai explicat că vor exista pensii egale la contributivitate și muncă egală.
Simona Bucura-Oprescu, despre mărirea pensiilor: „La contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale”
Ministrul Muncii a mai explicat că prin noua lege a pensiilor, se încearcă corectarea a trei categorii de inechități.
Aceste inechități pot fi cele apărute între pensionari, care au lucrat la fel, dar au s-au pensionat în perioade diferite, altele apărute între femei și bărbați și celelalte inechități apărute între pensionarii care au beneficiat de indemnizația minimă socială.
„Pe recalculare este foarte important să explicăm cele două elemente pe care le avem, de contributivitate şi de stabilitate. Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi. Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari, care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţi între doamne şi domni şi, nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială”, a
mai declarat Ministrul Muncii și al Solidarității Sociale.
De asemenea, potrivit noii legi a pensiilor, unii pensionari care primesc în prezent indemnizația socială minimă de 1.125 de lei, pot avea parte de creșteri substanțiale, cu condiția ca aceștia să aibă un stagiu de cotizare mare.