Odată cu debutul sezonului rece, la nivel naţional s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de incendii la locuinţe şi gospodării ale cetăţenilor. Numai în ultimele trei săptămâni, au fost înregistrate 23 astfel de incendii, care s-au soldat cu 19 persoane decedate şi alte 26 rănite.

Din punct de vedere al cauzei probabile a decesului, în peste 90% din cazurile înregistrate, evenimentele s-au produs ca urmare a arsurilor sau din cauza intoxicării cu fum sau gaze arse.

În cele mai multe dintre situaţii, cauzele probabile care au condus la producerea incendiilor au constat în sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau nesupravegheate, coş de fum necurăţat, instalaţii electrice defecte sau echipamente electrice improvizate.

Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuinţe şi gospodării. În acest context, pentru prevenirea evenimentelor în care ar putea fi implicaţi şi copii, se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune.

Astfel, amintim tristul incident, produs pe fondul inconştienţei, într-o locuinţă din localitatea Vatra Dornei, judeţul Suceava, în urma căruia doi copii au căzut pradă flăcărilor. Nesupravegheat, băieţelul în vârstă de 2 ani şi 8 luni a deschis uşa sobei, a luat jar şi l-a pus în pătuţul surorii sale de doar 1 an şi 2 luni. În urma acestui eveniment, fetiţa a decedat, iar băieţelul a suferit arsuri la mâini fiind transportat la spital.

Un alt eveniment tragic s-a produs duminică, în comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău, când un bărbat de 63 de ani a decedat în urma intoxicării cu monoxid de carbon.  Locuinţa sa a fost cuprinsă de flăcări din cauza exploatării necorespunzătoare a sobei cu acumulare.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În perioada sezonului rece, un alt factor generator de situaţii de urgenţă cu urmări grave, îl reprezintă exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor şi consumatorilor de gaze naturale.

Exemplificăm în acest sens, explozie produsă, în data de 18 noiembrie, la o locuinţă din localitatea Gorneşti, judeţul Mureş. Evenimentul, generat de acumulările de gaze în încăpere, s-a soldat cu rănirea a două persoane vârstnice, ambele cu arsuri grave pe suprafaţa corpului.

O altă deflagraţie a avut loc, la sfârşitul lunii noiembrie, într-o casă din localitatea Botoaia, judeţul Vaslui. Evenimentul a fost generat din cauza scăpărilor de gaze de la o butelie de aragaz şi s-a soldat cu decesul unei femei în vârstă de 66 de ani.

MĂSURI OBLIGATORII PENTRU POPULAŢIE

Pentru evitarea situaţiilor în care este pusă în pericol viaţa persoanelor, facem un apel la responsabilitate din partea cetăţenilor, în ceea ce priveşte respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire.

În fiecare an, înainte de utilizare, sobele, coşurile de fum şi celelalte instalaţii de încălzire se controlează şi se înlătură defecţiunile constatate. Este interzisă folosirea sistemelor de încălzire cu improvizaţii, supraalimentate cu lemne sau lăsate nesupravegheate. De asemenea, nu este permis ca în structura coşului de fum să fie zidite elemente combustibile ale acoperişului sau ale planşeului.

Lemnele de foc sau celelalte materialele care se pot aprinde trebuie să fie amplasate la o distanţă considerabilă faţă de sobe, iar în faţa uşilor de alimentare ale acestora se amplasează o tablă metalică destinată protejării împotriva scânteilor şi cenuşei.

Totodată, se interzice aprinderea focului prin utilizarea benzinei sau altor lichide inflamabile.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum şi gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuinţe, pentru semnalizarea timpurie a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum şi gaze toxice.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În cazul în care, în locuinţă, se simte miros caracteristic de gaze se deschid toate uşile şi ferestrele, nu se aprinde nicio sursă de foc şi nu se acţionează întrerupătoare sau aparate electrice. Toate aceste situaţii trebuie anunţate imediat la operatorul de distribuţie gaze.

NU LĂSAŢI COPIII SINGURI ACASĂ, nesupravegheaţi sau blocaţi, cu surse de aprindere, sobe, plite şi aparate electrice în funcţiune!

În cazul sobelor de gaze, aprinderea focului trebuie realizată doar după aerisirea focarului.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU sau platforma 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si