Destinul a doi frați din capitală, unul de 19 ani, celălalt de 22, s-a frânt brusc pe un drum din Teleorman. Mai aveau puțin să ajungă la casa bunicilor când mașina în care erau a izbit violent două căruțe oprite în drum și nesemnalizate. Cei doi nu au avut nicio șansă, spun medicii, care i-au găsit azvârliți pe câmp, cu răni extrem de grave.
Autorităţile din Teleorman au activat, miercuri seară, Planul roşu de intervenţie. O mașină a acroșat o căruță. Există opt victime, iar patru sunt copii. Doi oameni au murit, iar traficul a fost blocat.
„În urma incidentului rutier au rezultat 8 victime, dintre care 4 adulți şi 4 copii.
4 copii şi 2 adulti, din atelajul hipo, sunt conştiente şi cooperante, cu multiple traumatisme, preluate de echipajele medicale SMURD şi SAJ pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportarea la spitalele din Turnu Magurele şi Alexandria”, a transmis ISU Teleorman.
Accident rutier devastator
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 65A Piteşti-Turnu Măgurele, la ieşire din localitatea Putineiu, judeţul Teleorman, un autoturism a acroşat două atelaje hipo.
Potrivit primelor informaţii, două persoane au decedat, iar alte 6 persoane (1 adult şi 5 copii) au suferit leziuni, sunt conştiente şi primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, a transmis Centrul Infotrafic.
Seara trecută traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. S-a reluat circulația normală în 45-60 de minute.
În accident au fost implicate un autoturism şi un atelej hipo.
„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Intervenţie. Din informaţiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, în urma accidentului sunt rezultate opt victime, dintre care două inconştiente”, a transmis IGSU.
La fata locului, echipajele operative au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 6 ambulanţe SMURD şi 8 ambulanţe SAJ.