În România nimic nu mai este surprinzător, astfel că un pod se termină fix pe câmp, în lanul de porumb. Construcția a fost executată în județul Cluj fiind vorba despre un pod care leagă două localități una de alta. Una dintre localități a asfaltat podul, iar cealaltă l-a lăsat neterminat.

Citește si: De ce și-a legat un șofer din România mașina cu lanțuri și i-a pus lacăt

Un pod peste râul Someș, din județul Cluj, care leagă localitatea Vad de localitatea Câțcău, se termină chiar în lanul de porumb. Se pare că primăria localității Câțcău nu ar fi avut suficient buget pentru continuarea podului. Podul are o lungime de 120 de metri, o lățime de 7 metri și a fost construit în așa fel încât să respecte toate normele europene. Însă normele europene se termină chiar la intrarea în localitatea Câțcău.

Povestea podului de la Cluj

Renumitul pod a fost construit de către autoritățile comunei Vad cu scopul de a scurta cu mai mult de 30 de kilometri distanța până la drumul european ce duce spre nordul țării. Primăria localității Vad s-a ținut de cuvânt și a făcut tot ce a fost necesar. Când a venit rândul localității Câțcău, lucrările au stagnat. Primarul spune că nu există suficiente fonduri pentru a termina lucrarea începută de autoritățile din Vad.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

pod cluj

Podul se termină într-un lan de porumb.

Citește si: Dezamăgiți de Podul Minciunilor

Citește si: Podul peste Tisa, in pericol sa cada

„Păi nu e prioritar... Dar e păcat să nu... Investiția se ridică undeva la suma de 15 milioane de lei, o sumă care raportată la bugetul comunei Câţcău e destul de mărişoară. Sperăm să apelăm la Consiliul Judeţean să ne ajute", a declarat Călin Mureşan, primarul din Câțcău.

Citește si: Orașul din România care găzduiește al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si