Povestea casniciei ratate a regretatei pianiste Mihaela Ursuleasa: "Baiatul facea parte dintr-o secta din America. Si, in timp, Mihaela a devenit tot mai nefericita langă el!"
Mihaela Ursuleasa, pianista care a murit la 33 de ani, in august 2012, a avut o casnicie cu probleme.
Comemorarea a 6 ani de la disparitia marii pianiste Mihaela Ursuleasa, rapusa la doar 33 de ani de un anevrism cerebral, a fost marcata de jurnalista Eveline Pauna prin realizarea unui reportaj exclusiv cu fata si cu mama artistei. Imediat dupa drama, Agripina, mama Mihaelei, a luat-o in grija pe Stephanie Felicia, nepoata sa, pe care Mihaela o avea ca urmare a relatiei cu muzicianul Rodin Moldovan.
In materialul publicat pe blogul ziaristei, Agripina Ursuleasa a dezvaluit printre altele si povestea casniciei ratate a Mihaelei, care a fost maritata pana la 21 de ani cu Rudolf, un contrabasist. "La o cină de după un concert, Mihaela a stat lângă un băiat frumos, contrabasist. Era primul băiat pe care l-a văzut, pentru că ea nu avea timp în afara muzicii. A venit acasă încântată: „Mamă, am vorbit cu un băiat frumos şi cred că i-a plăcut de mine că mi-a spus să-i dau numărul de telefon”(...)
Băiatul acela, mai mare decât Mihaela, era foarte educat, foarte pregătit, dar făcea parte dintr-o sectă din America. Şi, în timp, Mihaela a devenit tot mai nefericită lângă el. S-au căsătorit legitim, iar eu m-am întors în România. Economiile erau trimise la secta aceea… El era un băiat bun, a respectat-o, dar nu se potriveau. Mihaela mă suna şi-mi spunea că nu prea e fericită, să mă întorc la Viena", a marturisit mama Mihaelei Ursuleasa.