Povestea celui mai nebun tablou al lui Nicolae Ceausescu! Artistul plastic l-a pictat de dictator in timp ce acesta ciocnea un pahar cu vin cu Stefan cel Mare!
Pictorul Dan Hatmanu a realizat un tablou-omagiu cu Nicolae Ceausescu, dar sustine ca l-a ironizat astfel pe presedintele de atunci al tarii.
In anii ’70 a devenit o obisnuinta ca artistii plastici din Romania sa execute tablouri care sa-l infatiseze intr-o lumina favorabila pe Nicolae Ceausescu. „În toamna lui 1977, pictorul Constantin Piliuţă realizează un tablou emblematic: sub titlul „Eroii neamului“, în pictură se vede Ceauşescu stând la o tribună, iar în spatele lui apar Burebista, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Al. I. Cuza şi Nicolae Bălcescu – adică două milenii de Istorie îşi dau mâna pentru a legitima Conducătorul socialist al prezentului.
Atunci sau în anii următori, artişti precum Ion Jalea, Sabin Bălaşa, Viorel Mărgineanu (primul pictor al „Casei din Scorniceşti“), Dan Hatmanu (autorul unui stupefiant tablou în care Ceauşescu ciocneşte un pahar cu Ştefan cel Mare!), Ion Bitzan, Vasile Pop Negreşteanu, Eugen Palade, Corneliu Brudaşcu, Eftimie Modâlcă, Valentin Tănase ş.a. se întrec în a l surprinde pe lider în cele mai avantajoase ipostaze”, a explicat istoricul Adrian Cioroianu pentru revista Historia.
„Un tablou cu Ceauşescu bine făcut putea aduce artistului între 40 şi 60 de mii de lei (un autoturism Dacia costa în acei ani circa 70.000 de lei), în măsura în care el era achiziţionat de stat şi trimis în instituţii din ţară sau ambasade din străinătate”, a mai spus Cioroianu. Tabloul remnarcat de Cioroianu este, intr-adevar, cel mai original. Lucrarea a fost semnata de artistul plastic Dan Hatmanu, care l-a infatisat pe Ceausescu, alaturi de sotia sa, Elena, in timp ce ciocnea un pahar cu vin cu Stefan cel Mare, care „iesea" dintr-un tablou pentru a-l
felicita pe Ceausescu de ziua acestuia, de 26 ianuarie.
“Lucrarea a fost vazuta atunci cu nuanta ironica, s-a vorbit ca despre o bataie de joc chiar. Multi au sesizat ironia. Este ciudat ca, atunci, oamenii au inteles mesajul, iar acum il percep deformat. Asa sunt eu: ironic si autoironic. Era o comanda obisnuita. Numai cei care nu au caracter nu recunosc ca asa se obisnuia in acea vreme”, a dezvaluit Hatmanu pentru ziarul Adevarul.
Pictorul a explicat ca nu a primit nici un ban pentru tablou. “Erau comenzi, erai obligat sa faci asta". Pentru artist, “obligatia” insemna sansa de a expune in strainatate si de a-i fi achizitionate lucrarile” a mai declarat Hatmanu. Acesta este considerat unul dintre artistii importanti ai celei de-a doua jumatati a secolului XX in pictura romaneasca, remarcandu-se prin talentul de portretist si de peisagist.