In articol:
- Diana Matei si Marian Cleante sunt o familie fericită
- În anul 2015, familia lor s-a mărit cu încă un membru
Drumurile li s-au intersectat în anul 2002, la un spectacol. Marian era organizatorul iar Diana, artista invitată să cânte, care a întârziat. Primul concert a lăsat un gust amar de ambele părți.
Diana Matei, artistă: ”Am învățat foarte multe de la el, e cu 10 ani mai mare și 10 ani pe scenă în plus își spun cuvântul, dar ne-am creat un sistem foarte foarte frumos.”
Diana Matei si Marian Cleante sunt o familie fericită
S-au scurs 21 de ani de la prima lor întâlnire, iar cei doi sunt de nedespărțit.
Diana Matei, artistă: ”Noi ne cunoșteam foarte bine. Noi ne-am conectat foarte repede și după 20 de ani, îți știi și respirația și dinainte de a mă întoarce la el știu ce gândește și ce ar vrea să spună.”
După mai bine de două decenii în care cei doi au împărțit și bune și rele, Diana simte că a făcut alegerile potrivite. Marian este omul care o înțelege cu adevărat și care îi oferă sprijinul și susținerea de care are nevoie.
Diana Matei, artistă: ”Este un om foarte bun, este un om pe care îl găsești foarte foarte rar deoarece are o esență foarte bună și se îngrijește de mine foarte mult ca să fiu fericită și să-mi fie bine.”
În anul 2015, familia lor s-a mărit cu încă un membru
În urmă cu 9 ani, familia lor s-a mărit cu încă un membru: Ianis, un băiețel năzdrăvan, pe care amândoi încearcă să-l crească cât mai frumos.
Diana Matei, artistă: ”E foarte importantă comunicarea, știi cu Ianis, băiatul nostru, încerc să stau foarte mult de vorbă, care este ritmul vieții noastre, care sunt îndatoririle mele, care sunt îndatoririle lui, cam cum trebuie să fim noi empatici și de nevoile noastre, pentru că el trebuie să înțeleagă ce fac eu.”
Împărțită între roluri, Diana se dă zilnic peste cap și reușește să facă magie: să fie mamă, soție și artistă de excepție. Indiferent cât de aglomerat îi este programul, cântăreața reușește să le ducă pe toate la capăt, cu brio și să radieze de fericire în tot acest timp.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Diana Matei, artistă: ”Cred că m-am obișnuit să fiu foarte pozitivă, să zâmbesc ”no matter what” și cred că-mi dă și mie o stare de bine lucrul acesta.”